Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Zidane, încă foc şi pară pe Materazzi: "Decât să-i cer scuze, prefer să mor"

Zidane, încă foc şi pară pe Materazzi: "Decât să-i cer scuze, prefer să mor"

Zidane, încă foc şi pară pe Materazzi: "Decât să-i cer scuze, prefer să mor"
Sursa foto: Zinedine Zidane
01 Mar 2010   •   14:57

Există o vorbă care spune că timpul vindecă toate rănile. Ei bine, această vorbă pare să nu i se aplice deloc fostului mare jucător francez, Zinedine Zidane. La aproape patru ani de la infama finală a CM de fotbal din Germania, în care francezul a fost eliminat pentru că l-a lovit pe Materazzi cu capul în piept, "Zizou" are la fel de multă ură pentru fostul său adversar.
Partida de la Berlin era pentru francezi un cadou neaşteptat, după prestaţiile jenante de la CM 2002 şi CE 2004. Marcatorul unui gol extrem de spectaculos din penalty în timpul regulamentare, Zidane a şocat pe toată lumea în prelungiri şi, după ce a fost înjurat de fundaşul italian Materazzi, i-a aplicat pur şi simplu un cap în piept, fiind eliminat direct. Zidane nu l-a iertat nici acum pentru acele înjurături.
"Evident că îmi reproşez gestul, dar dacã mi-aş cere scuze, ar însemna să recunosc că a fost normal ceea ce a făcut el. Pentru mine nu a fost ceva normal. Se mai întâmplă lucruri în teren, dar atunci nu am suportat. Pentru că, nu este o scuză, dar mama mea era bolnavă. Era în spital. Lumea nu ştia asta. Mi-a mai fost insultată mama de mai multe ori şi nu am protestat niciodată. Dar atunci... S-a întâmplat. Şi să-i cer scuze acestui... Prefer să mor", a declarat Zidane, conform Mediafax.
Motivul refuzului lui Zidane de a-şi cere scuze nu are nici o legătură cu gestul în sine, pe care fostul căpitan al "Cocoşilor" îl regretă, ci cu caracterul celui care l-a înjurat, Materazzi.
"Dacă ar fi fost Kaka, un tip normal, un băiat bun, clar că i-aş fi cerut scuze. Dar acestui individ... Dacă îi cer scuze, înseamnă că sunt lipsit de respect faţă de mine însumi şi faţă de toţi cei pe care îi iubesc din tot sufletul. Cer scuze fotbalului, suporterilor, echipei... După meci, am intrat în vestiar şi le-am spus: "Iertaţi-mă. Asta nu schimbă nimic, dar vă cer scuze tuturor". Dar lui nu pot să-i cer iertare. Niciodată, niciodată. Ar însemna să mă dezonorez", a declarat actualul cosilier al lui Florentino Perez de la Real Madrid.
Antena3.ro

×
Parteneri
Trei zile cu trei anotimpuri în România. Temperaturile scad drastic
x close