Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Contra: Nu am primit nicio ofertă de la Dinamo, dar nici nu mă vând pe terenuri

Contra: Nu am primit nicio ofertă de la Dinamo, dar nici nu mă vând pe terenuri

Contra: Nu am primit nicio ofertă de la Dinamo, dar nici nu mă vând pe terenuri
12 Feb 2009   •   13:33

În ultimele zile s-a tot scris că fundaşul Cosmin Contra de la Getafe se află foarte aproape de o revenire la Dinamo Bucureşti. Acţionarii din Ştefan cel Mare i-ar fi propus internaţionalului român, pe lângă un contract fabulos, şi un teren în apropierea Bucureştiului.
Fotbalistul neagă însă că ar fi fost contactat de vreun oficial al lui Dinamo. ?Sunt numai zvonuri, nu e nimic adevărat cu transferul meu la Dinamo, nu m-a căutat nimeni de acolo. Am auzit şi eu că se dau cu milioane şi pământuri pentru mine. Nu am ajuns să mă vând pentru nişte terenuri?, a declarat Contra agenţiei NewsIn.
În vârstă de 33 de ani, fotbalistul se află în ultimele şase luni de contract cu Getafe, iar oficialii grupării spaniole încă nu l-au contactat în vederea prelungirii înţelegerii.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Cosmin Contra
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close