x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Cosmin Contra va fi noul selecţioner al României. Cine îi ia locul la Dinamo

de M.Z.   •   13 Sep 2017   •   17:51
Cosmin Contra va fi noul selecţioner al României. Cine îi ia locul la Dinamo 418
Foto: Intact Images/EPA

Cosmin Contra s-a înţeles cu Federaţia Româna de Fotbal şi va deveni noul antrenor al echipei naţionale. "Guriţă" vrea să se despartă de Dinamo înainte de meciul de la Craiova, pentru a semna preluarea tricolorilor, potrivit unei televiziuni de știri.

Pe lista FRF s-au mai aflat Dan Petrescu, Gică Hagi şi chiar Ladislau Boloni, dar pentru venirea "Bursucului" pe banca tehnică trebuiau îndeplinite nişte condiţii greu de realizat.

Dinamo i-a găsit deja înlocuitor lui Contra. Vasile Miriuţă va mai sta pe banca Concordiei Chiajna doar la meciul cu CFR, din etapa a zecea a Ligii 1, după care îi va prelua pe "câinii roşii".
 

sati