Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Decizie uluitoare luată de Reghecampf, după remiza cu ASA. I-a trimis pe toți acasă

Decizie uluitoare luată de Reghecampf, după remiza cu ASA. I-a trimis pe toți acasă

Decizie uluitoare luată de Reghecampf, după remiza cu ASA. I-a trimis pe toți acasă
06 Mar 2017   •   17:11

Steaua a încheiat sezonul regulat în corzi. În cele 5 etape disputate în acest an, jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf au obținut o singură victorie și au terminat sezonul pe locul 2, cu 47 de puncte. Pe primul loc a încheiat Viitorul, cu 51 de puncte. Roș-albaștrii vor începe play-off-ul cu două puncte mai puțin decât echipa antrenată de Gică Hagi, scrie DigiSport.

După ultimul joc al sezonului, disputat sâmbătă și în care steliștii au terminat la egalitate, scor 1-1, cu ASA Târgu Mureș, Reghe a decis să le dea liber două zile jucătorilor săi. Antrenorul Stelei a decis să-și cheme elevii la antrenament abia marți, dorind ca aceștia să se poată relaxa și liniști după perioada tensionată prin care au trecut în ultima vreme.

De altfel, la finalul jocului cu mureșenii, tehnicianul de 41 de ani nu s-a simțit foarte bine și a plecat imediat de la stadion, dar nu înainte de a-și certa jucătorii la vestiar și a-i anunța programul pentru această săptămână.

×
Subiecte în articol: steaua Laurentiu Reghecampf
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close