Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Laurenţiu Reghecampf, reacție surprinzătoare după remiza rușinoasă cu FC Voluntari

Laurenţiu Reghecampf, reacție surprinzătoare după remiza rușinoasă cu FC Voluntari

Laurenţiu Reghecampf, reacție surprinzătoare după remiza rușinoasă cu FC Voluntari
Sursa foto: Foto Agerpres
12 Feb 2017   •   23:47

Laurenţiu Reghecampf a declarat, duminică seară, după meciul cu FC Voluntari, scor 2-2, din etapa a XXIII-a a Ligii I, că Steaua a primit al doilea gol dintr-un penalti acordat foarte uşor.

"Aş vrea să vă spun că nu există nicio strategie. Mihai Stoica îşi spune părerea, eu îmi spun părerea, vrem doar să scoatem în evidenţă ceea ce s-a întâmplat în primele două etape. Dar eu nu vreau să vorbesc despre arbitraj, vreau să vorbesc despre evoluţia echipei. Am primit primul gol dintr-o respingere a lor, nu avem voie să luăm asemenea gol. Cred că al doilea gol a fost primit dintr-un penalti foarte uşor acordat. Şi la Cluj s-au întâmplat 3-4 lucruri ciudate, dar să dai un penalti în minutul 83 atât de uşor... E clar că Niţă l-a lovit pe adversar în zona pieptului, iar jucătorul s-a ţinut cu mâna de faţă. Ne-a lipsit foarte mult şi Alibec. Era altceva dacă-i aveam pe Alibec şi pe Gnohere. Cred că uşor, uşor ne revenim, începem să jucăm, a revenit şi Tănase. Suntem pe drumul cel bun" , a spus Laurenţiu Reghecampf la Dolce Sport.

FC Steaua Bucureşti şi FC Voluntari au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), duminică, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.

×
Subiecte în articol: Laurentiu Reghecampf fc voluntari
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close