Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Lovitură pentru FC Voluntari, după câștigarea Cupei României. Cine merge de fapt în Europa League

Lovitură pentru FC Voluntari, după câștigarea Cupei României. Cine merge de fapt în Europa League

Lovitură pentru FC Voluntari, după câștigarea Cupei României. Cine merge de fapt în Europa League
Sursa foto: Foto: Facebook FC Voluntari
28 Mai 2017   •   20:17

FC Voluntari a completat tabloul surprizelor în fotbalul intern, câștigând Cupa României, la penalty-uri, în fața Astrei Giurgiu, însă formația nu este sigură de participarea în Europa League.

Câştigarea Cupei le permite să intre în turul III al Europa League, însă FC Voluntari nu are licenţă UEFA. Răzvan Burleanu spune că ilfovenii nu îndeplineau criteriile atunci când s-au acordat licenţele, dar o pot obţine şi acum, dacă demonstrează că situaţia financiară a clubului este impecabilă: ”Este o situaţie excepţională, cea în care pot solicita licenţa prin cupele europene. De asemenea, trebuie să fie la punct cu toată situaţia financiară, să nu aibă datorii. Din ce ştiu eu de la Departamentul de Licenţiere, până acum nu au îndeplinit condiţiile pentru licenţa UEFA”, a declarat Răzvan Burleanu la DigiSport.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close