Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Rednic: "Nu am demisionat, dar am dat ultimatum acţionarilor! Nu se poate cu lotul acesta"

Rednic: "Nu am demisionat, dar am dat ultimatum acţionarilor! Nu se poate cu lotul acesta"

Rednic: "Nu am demisionat, dar am dat ultimatum acţionarilor! Nu se poate cu lotul acesta"
Sursa foto: mircea rednic
15 Iun 2009   •   11:50

Dinamo poate rămâne, cât de curând, fără antrenor. După ce a circulat informaţia, dată drept certă, că Mircea Rednic i-ar sunat pe oficialii clubului din "Groapă" pentru a-i anunţa că nu se mai întoarce din Belgia şi demisionează, "Puriul" a infirmat pentru Mediafax acest lucru. Totuşi, a recunoscut că a emis un ultimatum acţionarilor. Rednic consideră că nu mai poate continua la Dinamo cu acest lot şi aşteaptă decizia conducerii.
"Eu le-am comunicat acţionarilor că nu mai pot continua cu acelaşi lot ca anul trecut. Acum ei trebuie să decidă viitorul lui Dinamo, nu eu. Apar tot felul de scenarii, de combinaţii. Nu am demisionat! Eu aştept o decizie a acţionarilor, să-mi spună ce vor să facă în continuare. Eu le-am spus punctul meu de vedere legat de lot şi acum aştept decizia lor", a declarat luni Rednic pentru Mediafax.
Tehnicianul a fost acuzat în termeni foarte duri de acţionatul Vasile Turcu şi de Cornel Dinu după ce a ratat titlul ce campion în ultimele trei etape, echipa terminând campionatul umilită la Piteşti şi ocupând locul al treilea în Liga I. Contestatarii lui Rednic i-au imputat acestuia faptul că nu s-a impus în faţa jucătorilor şi aceştia au putut să "îşi facă de cap", mergând mereu în cluburi şi baruri de striptease, uitând că meseria lor este să joace fotbal. De asemenea, relaţia proastă cu unii jucători, cum ar fi căpitanul Lobonţ, i-a subminat autoritatea lui Rednic.
Sabău, soluţia conducerii lui Dinamo
Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor al Gloriei Bistriţa, este o variantă foarte probabilă, fostul membru al Generaţiei de Aur a echipei naţionale fiind liber de contract. Sabău şi-a reziliat contractul cu echipa lui Jean Pădureanu după cinci ani petrecuţi la Bistriţa, unde a avut un salariu foarte mare pentru Liga I, 500.000 de euro. Acesta ar putea fi singurul impediment pentru Dinamo, "câinii" fiind reticenţi în a plăti astfel de sume pentru noul antrenor.
Pleacă Rednic la Al-Ettifaq dacă este demis de la Dinamo?
"Negociez cu preşedintele de la Al-Ettifaq. Mai întâi, tratativele s-au purtat prin intermediul lui Andone, dar acum am vorbit şi eu direct cu şeicul care conduce clubul. Dacă vom ajunge la o înţelegere, voi semna un contract pentru an sezon, dar nu mă grăbesc pentru că trebuie să-mi rezolv problemele în România. Vreau să mă întorc în Arabia Saudită, chiar dacă prima mea experienţă acolo, la Al Nasr, n-a fost una fericită. Atunci, am plecat după o partidă pierdută cu 6-1 în faţa celor de la Al-Shabab. Dar condiţiile erau altele. Erau multe restanţe financiare la echipă, iar jucătorii nu erau bine pregătiţi fizic", a declarat Rednic pentru o publicaţie saudită, potrivit Adevărul
Antena3.ro

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close