Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Sabău, precaut; Marian Iancu, entuziasmat; Mircea Sandu, optimist. Declaraţii după Şahtior - FC Timişoara 2-2

Sabău, precaut; Marian Iancu, entuziasmat; Mircea Sandu, optimist. Declaraţii după Şahtior - FC Timişoara 2-2

Sabău, precaut; Marian Iancu, entuziasmat; Mircea Sandu, optimist. Declaraţii după Şahtior - FC Timişoara 2-2
29 Iul 2009   •   23:10

După un rezultat de egalitate, scor 2-2, obţinut pe terenul câştigătoarei Cupei UEFA, Ioan Ovidiu Sabău încearcă să rămână precaut, în speranţa că şi elevii săi îl vor asculta şi vor rămâne cu picioarele pe pământ.

Rezultatul obţinut de bănăţeni la Doneţk este unul foarte bun, însă tehnicianul Timişoarei avertizează că cea mai dificilă misiune a lui pentru partida retur va fi să păstreze jucătorii concentraţi. "Am reuşit un rezultat, pentru unii, surpriză. Trebuie să ne bucurăm de el pentru că am fost puşi în dificultate. Dar ne bucurăm cu măsură, este doar un rezultat bun, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Cel mai greu lucru pentru mine este să îi ţin cu picioarele pe pămînt pe jucători. Am reuşit să obţinem un rezultat bun, dar să nu uităm că ne aşteaptă un meci retur foarte dificil", a spus Sabău.

Chiar dacă bate la porţile calificării în play-off-ul pentru grupele Ligii Campionilor, tehnicianul consideră în continuare că pentru FC Timişoara ar fi o performanţă şi simpla calificare în grupele Europa League. "Le-am spus înainte de joc că trebuie să credem. Eu ştiu că putem să ne calificăm mai departe. Ar fi o performanţă pentru noi şi dacă ne-am califica în grupele Europa League. Sper să avem un ritm mai bun la meciul retur, pentru că vom avea un meci şi în campionat", a mai declarat Sabău.

Patronul Marian Iancu este încrezător că jocul Timişoarei va arăta altfel în partida retur, dar a vorbit şi el despre necesitatea unui debut cu dreptul în campionat. "Să nu uităm că jucăm în Giuleşti, cu Bistriţa (n.r. terenul Timişoarei este suspendat), şi trebuie să debutăm cu dreptul în campionat. Sabău a gândit foarte bine meciul. La Timişoara, jocul nostru va arăta altfel. Suntem pregătiţi să facem faţă presiunii. Am dominat tactic jocul, dar la capitolul individualităţi au fost peste noi. Acest rezultat e meritul lui Sabău şi al jucătorilor. Dacă nu existau acele greşeli personale, am fi putut produce o surpriză", a declarat Marian Iancu, la GSpTV.

Dacă Iancu era entuziasmat peste măsură, spunând că Şahtiorul bătea toate marile echipe ale Europei miercuri seară, numai pe FC Timişoara nefiind în stare să o învingă din cauza jocului aproape perfect făcut de bănăţeni, Mircea Sandu, preşedintele FRF şi un om nu foarte agreat în Banat, a subliniat faptul că pe elevii lui Sabău i-a ajutat foarte mult faptul că Mircea Lucescu nu s-a aflat pe banca tehnică a ucrainenilor.

"Naşul" a încurajat totuşi FC Timişoara şi s-a declarat optimist în ceea ce priveşte şansele bănăţenilor de a trece de turul trei prelimiar. "E un rezultat care poate califica Poli Timişoara, dacă Sabău pregăteşte meciul retur foarte bine. Echipele româneşti s-au calificat când au jucat cu câştigătoarele de Cupa UEFA. Sunt convins că Sabău va pregăti echipa foarte bine pe contraatac", a spus Mircea Sandu la GSpTV.

Citeşte rezumatul şi vezi golurile partidei Şahtior Doneţk - FC Timişoara 2-2

Antena3.ro

×
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close