Antena 3 CNN Sport Fotbal intern UDMR va face plângere penală împotriva suporterilor rapidişti care au dat foc drapelului Ungariei

UDMR va face plângere penală împotriva suporterilor rapidişti care au dat foc drapelului Ungariei

UDMR va face plângere penală împotriva suporterilor rapidişti care au dat foc drapelului Ungariei
de S.T.    |    20 Mar 2013   •   20:56

UDMR va intenta plângere penală împotriva suporterilor echipei Rapid care, la meciul de fotbal de luni cu CFR 1907 Cluj, au dat foc steagului Ungariei şi a depus un denunţ cu autor necunoscut la Poliţie şi Federaţia Română de Fotbal (FRF), transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă al UDMR transmis, miercuri, şi semnat de secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, în plângerea penală adresată procurorilor clujeni este invocat articolul 317 al Codului Penal, "conform căruia instigarea la discriminare, la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, se pedepseşte cu închisoare".
   
Kovacs a precizat că în denunţul transmis Poliţiei Române se face referire la articolele 10 şi 20 ale Legii nr. 4/2008, ale căror prevederi interzic suporterilor competiţiilor sportive săvârşirea de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea ori scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare împotriva celorlalţi spectatori.
   
"De asemenea, în baza aceleiaşi legi, monitorii de securitate care supraveghează comportamentul spectatorilor trebuie să interzică afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate acestea", afirmă reprezentanţii UDMR.
   
Suporterul rapidist care a incendiat, luni, drapelul Ungariei, la meciul CFR Cluj - Rapid, din etapa a XXIII-a a Ligii I, a fost indentificat de jandarmi şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la şase luni la trei ani pentru infracţiunea de instigare la discriminare, anunţa Jandarmeria Română.
   
Premierul Victor Ponta a condamnat "gestul inacceptabil" al fanilor echipei de fotbal Rapid Bucureşti, care au înţeles să-şi susţină echipa incendiind drapelul Ungariei.

Pe plan sportiv, echipa Rapid Bucureşti a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea unui meci fără spectatori şi cu o penalitate de 30.000 de lei.

×
Subiecte în articol: UDMR meci de fotbal Cluj
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close