Antena 3 CNN Sport Off Sport Elisabeta Lipă nu revine la CS Dinamo după ce îşi va încheia mandatul de ministru: ”Acesta este momentul să mă retrag”

Elisabeta Lipă nu revine la CS Dinamo după ce îşi va încheia mandatul de ministru: ”Acesta este momentul să mă retrag”

Elisabeta Lipă nu revine la CS Dinamo după ce îşi va încheia mandatul de ministru: ”Acesta este momentul să mă retrag”
Sursa foto: Foto: gov.ro
de M.Z.    |    21 Dec 2016   •   09:13

Ministrul Sportului, Elisabeta Lipă, nu se va reîntoarce în fruntea clubului CS Dinamo, după ce își termină mandatul la Palatul Victoria, așa cum era de așteptat, potrivit Prosport.ro.

”Săptămâna trecută mi-am depus raportul de trecere în rezervă. M-am tot gândit, m-am şi răzgândit, dar până la urmă am decis să fac acest pas. De la 16 ani muncesc la cel mai înalt nivel fără întrerupere. Am în spate 24 de ani de activitate sportivă, 11 ani i-am petrecut în structurile MAI şi de un an şi o lună sunt în această funcţie onorabilă (n.r. ministru al Tineretului şi Sportului). Acesta este momentul să mă retrag”, ne-a declarat ministrul Elisabeta Lipă.

Preşedintele Klaus Johannis a semnat marți decretul privind încetarea, la data de 23 decembrie, a raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Elisabeta Lipă (52 ani) cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Prezentă la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă a plecat de la conducerea CS Dinamo în urmă cu un an şi o lună, când a fost cooptată de Dacian Cioloş în Guvernul României.
 

×
Subiecte în articol: Elisabeta Lipa retragere
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close