Antena 3 CNN Sport Off Sport Portarii săptămânii, în fotbal: Gol de la 80 de metri vs norocul lui Rednic (VIDEO)

Portarii săptămânii, în fotbal: Gol de la 80 de metri vs norocul lui Rednic (VIDEO)

Portarii săptămânii, în fotbal: Gol de la 80 de metri vs norocul lui Rednic (VIDEO)
19 Oct 2009   •   17:46

Săptămâna trecută, Dejan Stankovic a reuşit un gol pentru Inter Milano care a făcut înconjurul planetei.

Sârbul a marcat cu un şut din vole de la 50 de metri de poarta celor de la Genoa.

Şi asta pentru că poarta acestora a fost lăsată goală, după ce goalkeeper-ul ghinionist părăsise cadrul ei ca să degajeze balonul.

Iată imaginile antologice:



În Portugalia şi Rusia, însă, alţi doi jucători, ambii portari, de la echipe mai puţin cunoscute, s-au făcut remarcaţi, ba chiar într-un mod pozitiv.

Rui Sacramento, portarul celor de la Esmoriz, din liga a doua portugheză, a marcat, cum se spune, din poartă-n-poartă, în minutul 68 al partidei cu Rio Ave, din Cupă. Despre portarul advers, a cărui echipă a câştigat în cele din urmă, nu putem spune însă că a avut ghinion, ci mai degrabă că a fost depăşit total de situaţie.



La polul opus al Europei, portarul lui Mircea Rednic, de la Alania Vladikavkaz, a avut norocul de partea lui. O minge şutată de un jucător al gazdelor de la Shinnik a lovit bara, apoi a ricoşat în capul portarului, pentru ca încă o dată să sară în bară. Alania s-a impus cu 2-1 în respectivul meci, vital pentru promovare, astfel că Rednic se poate considera şi el norocos pentru "intervenţia" portarului său.



Dup 34 de etape, Alania se află pe locul trei în liga secundă din Rusia, cu 61 de puncte, în timp ce Shinnik e la un punct în spate. Cu patru etape înainte de final, Alania mai are de recuperat 2 puncte faţă de Sibir, formaţie aflată pe locul doi, ultimul ce asigură promovarea.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Rednic Inter Milano
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close