Antena 3 CNN Sport Off Sport Primul mesaj al Simonei Halep după întoarcerea de la Turneul Campioanelor: ”Cred că merit să fiu pe primul loc”

Primul mesaj al Simonei Halep după întoarcerea de la Turneul Campioanelor: ”Cred că merit să fiu pe primul loc”

Primul mesaj al Simonei Halep după întoarcerea de la Turneul Campioanelor: ”Cred că merit să fiu pe primul loc”
30 Oct 2017   •   10:44

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea de la Turneul Campioanelor, că merită să fie la finalul acestui an pe primul loc în clasamentul WTA deoarece a avut evoluţii constante, iar în ultimii patru ani a fost mereu în top 5. 

Întrebată ce părere are despre faptul că jucătorul elveţian Roger Federer a declarat că merită să fie pe primul loc chiar dacă nu a câştigat niciun turneu de Grand Slam, Simona Halep a răspuns: "Am citit şi eu, chiar îi mulţumesc pentru aceste cuvinte, îmi dau încredere. Cred că merit să fiu acolo (n.r. - locul 1 în clasamentul WTA), pentru că am fost destul de constantă anul acesta, iar în ultimii patru ani am fost în top 5, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine. M-a felicitat şi Kuzneţova şi mai multe fete, dar nu vreau să dau nume. Simt că se bucură pentru mine şi ăsta e cel mai important lucru. A fost un moment deosebit când am primit trofeul (n.r. - trofeul de lider mondial în clasamentul WTA la finalul sezonului 2017) pe care nu o să-l uit niciodată. Am trăit clipe frumoase, sper să nu fie numai acestea. Sper să am clipe şi mai frumoase pe viitor". 

Halep a menţionat jucătoarea daneză Caroline Wozniacki a meritat să câştige Turneul Campioanelor de la Singapore. "A fost un turneu greu, terenul a fost un pic moale şi nu m-a avantajat. Wozniacki a jucat cel mai bine dintre toate şi a meritat să câştige (n.r. - Turneul Campioanelor). Eu am început bine turneul, însă după aceea am întâlnit jucătoare care nu greşesc şi a fost un pic mai greu", a spus ea. 

Întrebată dacă Andrei Pavel ar fi ajutat-o mai mult în turneul de la Singapore, Halep a răspuns: "E o întrebare dificilă, nu ştiu cum să răspund. Andrei o să facă parte din echipa mea cred, o să am o discuţie cu el. Echipa mea ce ţine de Darren (n.r. - antrenorul Darren Cahill) nu se schimbă nimic. Darren mă ajută întotdeauna când e alături de mine". 

Numărul 1 mondial susţine că următorul obiectiv al său este câştigarea unui turneu de Grand Slam. "Îmi doresc asta, acest obiectiv îl am în fiecare an. Îmi doresc să câştig un Grand Slam, însă va trebui să muncesc mai mult ca să menţin pe poziţiile de sus. La toate capitolele trebuie să mai progresez. O să lucrez în continuare şi la serviciu ca să fiu şi mai puternică. Urmează acum o perioadă de vacanţă şi de odihnă, pentru că a fost un an greu", a adăugat ea. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close