Antena 3 CNN Sport Off Sport Starea lui Mircea Lucescu este bună. Medicii iau în calcul externarea lui

Starea lui Mircea Lucescu este bună. Medicii iau în calcul externarea lui

Starea lui Mircea Lucescu este bună. Medicii iau în calcul externarea lui
Sursa foto: Foto: Mediafax
22 Ian 2012   •   16:39

Starea lui Mircea Lucescu este bună, iar echipa de medici poate lua în calcul externarea acestuia, dacă în urma evaluării de luni, se va observa că nu există niciun risc, conform Mediafax.

Mircea Lucescu a continuat recuperarea săptămâna aceasta iar evoluţia stării sale de sănătate a fost bună. Dacă nu apar alte probleme, în urma evaluării ar putea fi luată decizia externării acestuia, au precizat medicii.

Aceştia au adăugat că recuperarea fracturilor durează între 30 şi 45 de zile, dar Mircea Lucescu poate sta acasă în această perioadă.

Lucescu este internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, din 6 ianuarie, cu fracturi ale coastelor, în urma unui accident rutier.

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close