Antena 3 CNN Sport Tenis Cupa Davis, pe punctul de a fi desfiinţată. Tenismenii vor o Cupă Mondială, o dată la doi ani

Cupa Davis, pe punctul de a fi desfiinţată. Tenismenii vor o Cupă Mondială, o dată la doi ani

Cupa Davis, pe punctul de a fi desfiinţată. Tenismenii vor o Cupă Mondială, o dată la doi ani
13 Ian 2010   •   19:59

Prestigioasa competiţie Cupa Davis ar putea fi eliminată în favoarea unei "Cupe Mondiale", după ce jucătorii de top au confirmat că au propus introducerea acestui noi eveniment. Ideea a venit din partea Consiliului Jucătorilor ATP, care caută soluţii pentru a face sezonul mai puţin solicitant pentru jucători.

"Cupa Mondială" ar fi un eveniment bienal, care ar dura 10 zile şi ar pune faţă în faţă cele mai bune 32 de ţări din lume.

Sârbul Novak Djokovic, numărul trei în lume, care face parte din Consiliul Jucătorilor, alături de Roger Federer şi Rafael Nadal, crede că noul turneu ar fi benefic sportului. "Noi am făcut propunerea, dar discuţiile sunt abia la început, sunt doar idei. Ideea principală este că încercăm să îmbunătăţim sportul. Jucătorii sunt cei care fac spectacol şi opiniile lor ar trebui ascultate foarte atent", a declarat Djokovic.

Sârbul a adăugat că discuţiile între jucători la Open-ul australian din această lună vor fi "cruciale".

Federaţia Internaţională de Tenis, organizaţia de la Londra care deţine Cupa Davis, a refuzat să comenteze propunerea jucătorilor.

Britanicul Andy Murray a salutat şi el ideea noului turneu. "Sunt un mare fan al Cupei Davis, dar dacă ar fi să se renunţe la această competiţie şi altceva ar apărea pe calendar, atunci o Cupă Mondială este o idee fascinantă", a declarat Murray pentru The Times.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Cupa Davis tenis
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close