Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a fost aproape de retragere în 2021: "Mi-ar plăcea mult să am copii"

Simona Halep a fost aproape de retragere în 2021: "Mi-ar plăcea mult să am copii"

Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru tennismajors.com, că a fost pe punctul de a se retrage din activitate în 2021.

Simona Halep a fost aproape de retragere în 2021: "Mi-ar plăcea mult să am copii"
Sursa foto: Hepta
de Silvia Preda    |    27 Apr 2022   •   22:51

Fostul lider WTA Simona Halep a spus că s-a gândit că se va retrage la 30 de ani, dar după vizita sa la Academia Patrick Mouratoglou şi angajarea francezului ca antrenorul său acum este din nou motivată şi vrea să mai câştige trofee.

"Am crezut la 30 de ani că termin şi am fost aproape de asta în acest an. De fapt şi anul trecut, după accidentare. La începutul anului 2022 eram un pic mai bine, dar încă nu eram prea încrezătoare, aşa că m-am gândit că ar putea fi ultima perioadă în care pot juca tenis. Însă apoi am descoperit această academie, am descoperit ceva, motivaţia a revenit. Văzându-i pe copii aici făcând tot ce este posibil ca să fie în top, mi-am revenit. Aveam nevoie de asta, să văd asta la alţi oameni, la copii", a spus Simona Halep.

Simona Halep are un nou antrenor: Patrick Mouratoglou, fostul tehnicial al Serenei Wiliams

"Nu credeam că voi reveni la acelaşi nivel după accidentare, pentru că lipsiseam patru luni. Am avut mari probleme anul trecut. În plus, m-am gândit că 30 de ani este o vârstă bună pentru retragere.

Mi-ar plăcea mult să am copii, dar ei mai pot aştepta puţin, pentru că am această plăcere la care nu vreau să renunţ", a adăugat sportiva.

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close