Mii de carduri de sănătate rămân inactivate din considerente religioase. Localitatea din România unde aproximativ 2.000 de carduri de sănătate sunt încă blocate.
Reprezentanții autorităților române, începând cu președintele Klaus Iohannis, au păstrat discreția de fiecare dată când au fost întrebați de contribuția țării noastre la efortul de război al Ucrainei, după ce a fost invadată de Rusia.
Întreaga responsabilitate pentru adoptarea măsurilor recente de reducere a numărului de agenţi diplomatici şi funcţionari tehnico-administrativ în relaţia bilaterală aparţine exclusiv părţii ruse, în condiţiile continuării războiului ilegal de agresiune în Ucraina şi a creşterii riscurilor de securitate în regiunea Mării Negre, arată Ministerul Afacerilor Externe.
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit, miercuri, la telefon cu omologul turc Recep Tayyip Erdogan, în contextul în care forțele Moscovei au lansat un atac masiv asupra regiunilor Odesa și Kiev din Ucraina.
Ministerul Apărării Naţionale a transmis miercuri, în contextul atacurilor asupra portului ucrainean Izmail, că "nu au fost identificate ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României", iar în prezent sunt aplicate măsuri de "vigilenţă întărită".
Presa internațională citează reacția președintelui român Klaus Iohannis după atacurile rusești de azi-noapte asupra Ucrainei și, în particular, asupra portului dunărean Izmail, la mică distanță de granița cu România.
Apar noi imagini cu atacul rusesc din portul Ismail, surprinse din România. Analistul militar Ion Petrescu a comentat, la Antena 3 CNN, aceste evenimente recente.
Risc uriaș de contaminare. Olanda a notificat sistemul de alertă pentru alimente cu privire la un lot de porumb venit din România, contaminat cu o substanță extrem de periculoasă.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că, în ultimele 24 de ore, pompierii din România au avut peste 2.000 de intervenții, ceea ce reprezintă un record.
Coldplay a făcut un anunț surpriză pentru fanii din România după ce oamenii românii s-au înghesuit să cumpere bilete la concertul trupei din București.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că se vor institui restricții de circulație pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele afectate de caniculă.
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, condamnă ferm atacurile aeriene ale forțelor armate ruse asupra țintelor civile și, totodată, asupra infrastructurii critice din Ucraina.