Antena 3 CNN Timp liber RowmaniaFest: când Natura își face weekendul la Tulcea

RowmaniaFest: când Natura își face weekendul la Tulcea

RowmaniaFest: când Natura își face weekendul la Tulcea
17 Aug 2016   •   15:59

Festivalul RowmaniaFest a intrat nu doar în calendarul turistic și de timp liber al Municipiului Tulcea, marcând cu sport, concerte și concursuri debutul toamnei, ci și în programul de anunțare a momentelor-cheie de dezvoltare a zonei.

Dedicăm cea de a șasea ediție a festivalului RowmaniaFest mecanismului ITI – instrumentul financiar al Uniunii Europene de «Investiție Teritorială Integrată», prin care județului Tulcea îi sunt alocați 1,11 mld Euro în perioada 2014 – 2020. Încă din 2011, de la prima ediție, festivalul nostru militează pentru valorificarea zonei prin acțiuni făcute cu responsabilitate, creativitate și în respectul naturii, iar inițiativele pe care le va favoriza ITI se potrivesc perfect cu viziunea noastră de dezvoltare locală.

«Protecția naturii și viața îmbelșugată sunt noțiuni care nu sunt în contradicție, ci, dimpotrivă, se pot sprijini una pe alta cu armonie și înțelepciune. Festivalul nostru nu este decât un pretext pentru a demonstra acest lucru, așa că, în fiecare an, invităm Natura să-și petreacă un weekend la Tulcea.» a spus Ivan Patzaichin.

Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea.

 

----------------------------

VEZI AICI CALENDARUL EVENIMENTULUI.

×
Subiecte în articol: Tulcea Ivan Patzaichin
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close