x close

Vedere de la ţară. Dobrovăţ, satul stejarilor lui Ştefan cel Mare

12 Oct 2015   •   15:44
Vedere de la ţară. Dobrovăţ, satul stejarilor lui Ştefan cel Mare

Când îţi spune cineva că merită să vizitezi Dobrovăţ, comună pusă pe hartă la vreo 30 de kilometri de Iaşi, nu prea îţi vine a crede că mai găseşti ceva care să te mire, să te încânte. Deşi un prim indiciu ai avea că ceva e special, chiar de la intrare, unde ţi se aliniază, ca o gardă de onoare, codrii pe care îi treci minute bune în revistă.

Mândria satului e mânăstirea, cu biserica bijuteerie din mijloc. E ultima ctitorie a Marelui şi Sfântului Ştefan. Te ademeneşte în liniştea ei cucernică ca o chemare molcomă la vecernie. Şi te absoarbe cu totul.

Din vremea lui Ştefan nu au rămas doar legendele ori hrisoavele. A mai supravieţuit şi o comoară, de prea puţini ştiută. Din mijlocul obcinelor molcome se decupează siluetele războinice ale unor stejari care au câştigat toate bătăliile: cu furtunile năpraznice, cu crivăţul ucigător şi, mai ales, cu timpul! De 500 de ani stejarii lui Ştefan işi umplu tulpina de vigoarea acestui pământ, de 5 secole îşi rotunjesc aici coroanele voievodale. Iar când unul dintre ei se lasă doborât de vreun trăsnet răzbunător, nu piere. Se preschimbă şi ia chip de creatură de basm.

Aici, la Dobrovăţ, totul e poveste. Până şi în jurul casei de vânătoare a lui Ceauşescu se ţes tot felul de istorii pe care nu încape îndoială că veţi găsi un localnic dispus să vi le înşire.

Cea mai tulburătoare întâmplare se pierde însă undeva la capătul veacului al XVIII-lea, când mânăstirea Dobrovăţ, asemeni altor aşezăminte, fusese închinată călugărilor de la muntele Athos. Aceștia se mutaseră, cu tot cu ritualuri și liturghii în greacă, pe pământ moldav. Urmaşii plăieşilor Marelui Ştefan au vrut să îşi recâştige limba strămoşească, să îşi poată primi împărtăşania în graiul în care îşi îndreptau gândul spre Mântuitor. S-au apucat de cioplit, la adăpostul codrilor, au îmbucat grinzi şi stâlpi şi scânduri groase, născând din trudă, pricepere şi credinţă o bisericuţă de lemn, în care să cuibărească ecoul limbii române. Au adus-o cu carele din pădure şi au stat cu ea, nesfinţită de mai marii ortodoxiei locului, până când au primit învoială să redevină moldoveni şi-n rugăciune.

Poate că locuri surprinzătoare vom mai găsi, cu siguranţă că peisaje răpitoare vom întâlni şi pe alte plaiuri. Dar o astfel de pildă minunată
despre dragostea neştirbită de neam şi credinţă nu îţi e dat să descoperi la tot pasul. De fapt, doar o dată în viată...

 

Citeşte mai multe despre:

Stefan cel Mare vedere de la tara
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati