Antena 3 CNN Actualitate Românii din străinătate, solidari cu protestatarii din ţară. Manifestaţii în Italia, Spania şi Grecia

Românii din străinătate, solidari cu protestatarii din ţară. Manifestaţii în Italia, Spania şi Grecia

Românii din străinătate, solidari cu protestatarii din ţară. Manifestaţii în Italia, Spania şi Grecia
Sursa foto: foto: Dan Mihai Balanescu
06 Noi 2015   •   21:46

Împreuna pentru a sprijini curăţarea ţării - este mesajul cu care mii de români din Italia, zona Torino, au ieşit în această seară la un miting în faţa Consulatului general. Şi românii din Spania şi din Grecia participă, chiar în aceste momente, la demonstraţii similare, transmite TVR1.

La Torino au loc doua mitinguri: vineri şi duminică. Iniţiativa aparţine unor grupuri de tineri, care s-au mobilizat pe reţelele de socializare. Cu steaguri, pancarte şi lumânări, mărşăluiesc, paşnic, în jurul Consulatului.

Prima manifestaţie din Spania organizată în semn de solidaritate cu cei de acasă are loc la Madrid, în faţa ambasadei României. Mitinguri sunt şi la Barcelona şi Sevilla, la consulatele româneşti.

Solidaritate şi la Atena: la iniţiativa Comunităţii Române Sfântul Ştefan Cel Mare, românii au venit la ambasadă cu flori şi lumânări. Ei se plâng, însă, că, în faţa ambasadei, au fost lăsaţi doar o jumătate de oră.



×
Subiecte în articol: Proteste în România
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close