Antena 3 CNN Actualitate O elevă din Bucureşti, a 49-a victimă a tragediei din Colectiv. Elena Niţu a murit într-un spital din Liverpool

O elevă din Bucureşti, a 49-a victimă a tragediei din Colectiv. Elena Niţu a murit într-un spital din Liverpool

O elevă din Bucureşti, a 49-a victimă a tragediei din Colectiv. Elena Niţu a murit într-un spital din Liverpool
11 Noi 2015   •   08:19

Tânăra care a murit aseară, într-un spital din Liverpool, este o elevă de 18 ani din Bucureşti. Elena Niţu fusese transferată duminică cu o aeronavă NATO în Marea Britanie după ce a luptat mai bine de o săptămână pentru viaţa ei la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

A ajuns cu răni grave la spital după ce iubitul ei a scăpat-o din mână în haosul creat. Din nefericire, aseară a pierdut lupta pentru viaţă. 

Fata de 18 ani era în stare critică, atunci când a fost urcată în avionul NATO, împreună cu alţi nouă răniţi din Colectiv. A fost transferată la un spital din Liverpool, unde avea cele mai mari şanse de a-şi reveni.

În ciuda tuturor eforturilor, tânăra s-a stins din viaţă în spitalul din Marea Britanie.

În vinerea tragediei, Elena era la concert împreună cu iubitul ei şi două prietene. Când s-a dezlănţuit infernul, erau aproape de uşă, însă ea a rămas în urmă.

Disperat, iubitul Elenei s-a întors după ea şi a găsit-o pe jos, cu arsuri grave pe tot trupul. Deşi abia putea să meargă, Elena a fost conştientă tot timpul. Mama ei venise într-un suflet de acasă, tocmai la timp ca să-şi vadă copilul dus spre ambulanţă.

Odată ajunsă în salvare, fata de 18 ani a cerut pături, cu ochii în lacrimi. Îi era frig.

Aşa şi-o va aminti, pentru restul vieţii, mama ei. Atunci a fost ultima oară când i-a auzit vocea.

×
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close