Antena 3 CNN Actualitate Preoţii care ar fi încercat să fure moaşte din Grecia şi-au primit pedeapsa

Preoţii care ar fi încercat să fure moaşte din Grecia şi-au primit pedeapsa

Preoţii care ar fi încercat să fure moaşte din Grecia şi-au primit pedeapsa
18 Noi 2015   •   00:35

Preoţii acuzaţi că au încercat să fure moaşte dintr-o mănăstire grecească au ajuns acasă. Eliberaţi pe cauţiune. Acum, superiorii lor din Biserica Ortodoxă Română i-au suspendat un an. Adică, în următoarele 12 luni nu mai au voie să slujească şi nici să administreze bunurile Bisericii.

Pentru cel puţin unul dintre cei trei, sancţiunea nu e chiar atât de dură. Preotul Oros a pus pe picioare o mănăstire mixtă, o proprietate privată care nu funcţionează sub patronajul BOR, unde are mai mulţi adepţi şi zeci de moaşte care atrag credincioşi din toată ţara.

Reporterii Observator au aflat, în exclusivitate, ce se întâmplă dincolo de zidurile mănăstirii.

Emanuel Oros e preot paroh la Mesteacăn, în Satu Mare, şi e iubit. Întors acasă, cei pe care îi păstoreşte l-au primit cu lacrimi şi vorbe de încurajare.

Alţi preoţi nu văd însă cu ochi buni scandalul din Grecia şi sunt convinşi că fără foc nu iese fum.

Mâine seară, la Observator, vedem în detaliu cum arată comunitatea construită de preotul Oros, dar şi mărturiile celor care se plâng că le-a îndoctrinat copiii şi că doar medicii îi mai pot vindeca pe cei dragi.
Sursa: Observator.

×
Subiecte în articol: preot Biserica Ortodoxa Romana
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close