Antena 3 CNN Actualitate Neconcordanţe în dosarul presupusului şantaj RCS-RDS

Neconcordanţe în dosarul presupusului şantaj RCS-RDS

Neconcordanţe în dosarul presupusului şantaj RCS-RDS
Sursa foto: Foto: clujust.ro
25 Noi 2015   •   09:34

Avocaţii din dosarul presupusului şantaj RCS-RDS au descoperit neconcordanţe între durata convorbirilor ataşate de procurorii DNA la dosar şi cele care apar în înregistrările companiei de telefonie mobilă utilizată.

De asemenea, fişierele audio, probe principale în dosar, apar editate şi comprimate. Apărătorii cer ca înregistrările originale să fie aduse la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi ascultate în instanţă.

Judecătorii urmează să se pronunţe asupra solicitării.

Avocaţii au cerut ataşarea la dosar a unor copii ale suporţilor magnetici originali, pe care se află interceptările, după ce au observat că anchetatorii au trimis la instanţă montaje. 

Anumite pasaje din înregistrări lipsesc, au fost modificate sau scoase din context, lipsesc menţiuni privind ore sau date la care au fost realizate interceptările, iar Înregistrările audio ataşate la dosar sunt mai scurte decât apar in listingurile companiei de telefonie mobilă, atrag atenţia avocaţii.

Avocaţii cred că trimiterea de către DNA a tuturor înregistrărilor şi audierea lor ar duce la demontarea acuzaţiei de şantaj. Mai ales că pe tot parcusul discuţiile, presupusa victimă, Ioan Bendei, are o atitudine jovială şi veselă şi nu pare constrâns.

Mai mult, toate părţile audio în care Bendei primeşte instrucţiuni de la procuror, aflat în coordonarea fostului sef de sectie al DNA Lucian Papici, despre cum să provoace interlocutorul, au fost ignorate de către anchetatori deşi există pe suportul audio prezent la dosar.

De curând, Înalta Curte de Casatie şi Justitie a identificat situaţii în care au existat diferenţe majore între înregistrările audio şi transcrierile depuse la dosar de către procurori.

Nereguli observate de avocaţi în dosarul RCS-RDS:
- Anumite pasaje din înregistrări lipsesc, au fost modificate sau scoase din context
- Lipsesc menţiuni privind ore sau date la care au fost realizate interceptările.
- Înregistrările audio ataşate la dosar sunt mai scurte decât apar in listingurile companiei de telefonie mobilă.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close