Antena 3 CNN Actualitate Revoltător. Cum sunt păcăliţi şoferii la plata RCA-ului

Revoltător. Cum sunt păcăliţi şoferii la plata RCA-ului

Revoltător. Cum sunt păcăliţi şoferii la plata RCA-ului
28 Noi 2015   •   19:42

Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat că şoferii plătesc cu până la 50% în plus pentru poliţa RCA, fiind păcăliţi de brokeri sau de firmele de asigurare.

O cercetare realizată de Departamentul pentru protecția consumatorilor din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că șoferii care cumpără RCA nu sunt analizați conform sistemului bonus/malus, deși acesta este obligatoriu prin lege.

Şoferii plătesc cu până la 50% în plus pentru polița RCA din cauza faptului că nu le este aplicat corect sistemul bonus/malus, scrie profit.ro. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a reușit să determine cu exactitate dacă vinovați pentru inducerea în eroarea a clienților sunt firmele de asigurare sau brokerii, care au acces la baza de date a asigurătorului.

Aplicat de la 1 ianuarie 2010, sistemul bonus/malus presupune ca acei șoferi care nu au daune la activ să beneficieze de o reducere a prețului pentru polița obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). De asemenea, clienții care au înregistrat daune în ultimii ani vor plăti mai mult decât prețul de bază al asigurării.

Cercetarea ASF a mai descoperit că, în ciuda faptului că legea impune ca prima pentru o poliță RCA emisă de o anumită companie să fie aceeași, indiferent de intermediar, brokerii practică prețuri diferite.

Documentul obținut de Profit.ro mai arată că prețurile practicate de asigurătorii cu cele mai reduse prețuri din România au crescut și cu 34% față de martie 2015.

Cele mai active companii pe piața RCA sunt Euroins, Carpatica Asig și City Insurance, primele două aflate sub un plan de redresare financiară.




×
Subiecte în articol: ASF RCA
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close