Antena 3 CNN Actualitate BNR, prima reacție după reținerea lui Bogdan Olteanu într-un dosar instrumentat de DNA

BNR, prima reacție după reținerea lui Bogdan Olteanu într-un dosar instrumentat de DNA

BNR, prima reacție după reținerea lui Bogdan Olteanu într-un dosar instrumentat de DNA
Sursa foto: Foto: Intact Images
29 Iul 2016   •   10:08

Atribuţiile viceguvernatorului Bogdan Olteanu vor fi preluate de ceilalţi membri ai conducerii executive, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Banca Naţională a României (BNR).

'În legătură cu reţinerea domnului Bogdan Olteanu, Banca Naţională a României precizează că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie vizează activitatea acestuia desfăşurată înainte de încredinţarea de către Parlament a mandatului de viceguvernator al BNR, conform comunicatului publicat de DNA. BNR menţionează că activitatea instituţiei se desfăşoară normal, atribuţiile domnului viceguvernator urmând a fi preluate conform procedurilor interne în vigoare de către ceilalţi membri ai conducerii executive', se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu, este acuzat de procurorii DNA că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1 milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării, banii fiind remişi la sediul unui partid politic.

×
Subiecte în articol: BNR
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close