Antena 3 CNN Actualitate Ce a rămas neclar în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Anchetatorii fac două noi expertize

Ce a rămas neclar în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Anchetatorii fac două noi expertize

Ce a rămas neclar în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Anchetatorii fac două noi expertize
06 Sep 2016   •   13:29

Două expertize judiciare privind cauzele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, din 20 ianuarie 2014, sunt efectuate în prezent, a anunţat marţi procurorul general Augustin Lazăr, transmite Agerpres.

"Sunt două expertize judiciare care sunt în curs - o expertiză care tinde să identifice care sunt cauzele accidentului şi o a doua expertiză care urmăreşte ca, din punct de vedere tehnic, să explice dacă antena s-a rupt înainte sau în cursul accidentului", a declarat Augustin Lazăr înainte de începerea şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul general a precizat că expertiza privind antena de localizare se efectuează în străinătate.

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten - Norman Islander (BN 2) cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion şi-au pierdut viaţa în acel accident.

×
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close