Antena 3 CNN Actualitate Cum arată George Copos, la doi ani de când a fost eliberat condiţionat din închisoare

Cum arată George Copos, la doi ani de când a fost eliberat condiţionat din închisoare

Cum arată George Copos, la doi ani de când a fost eliberat condiţionat din închisoare
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Iul 2017   •   13:28

George Copos a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 şi de atunci apariţiile sale publice au lipsit cu desăvârşire. 

Se pare însă că fostul patron al Rapidului a depăşit şocul detenţiei şi poate zâmbi din nou. Cel puţin aşa se deduce dintr-o fotografie publicată de Andreea Esca pe contul său de facebook, în care apare şi George Copos, scrie adevarul.ro.

Alături de ei sunt Mircea şi Nely Lucescu şi alţi câţiva prieteni. Conform mesajului La Mulţi Ani, Mircea Lucescu!, întâlnirea a avut loc cu ocazia zilei de naştere a tehnicianului român, care ieri a împlinit 72 de ani. 

 

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close