Antena 3 CNN Actualitate Locale Bătrân ucis în bătaie din cauza unor petarde

Bătrân ucis în bătaie din cauza unor petarde

Bătrân ucis în bătaie din cauza unor petarde
Sursa foto: Foto: captură Antena 1
de S.T.    |    27 Ian 2016   •   16:11

Trei tineri din judeţul Neamţ au fost arestaţi pentru omor după ce au bătut cu sălbăticie un bătrân în Ajunul Crăciunului. Ulterior, omul a murit.

Bărbatul de 73 de ani a îndrăznit să-i certe pe cei trei pentru că au aruncat cu petarde în curtea lui.

Totul s-a întâmplat pe 24 decembrie 2015, cei trei tineri, între care doi fraţi, au plecat cu colindul prin Bicaz Chei. S-au dotat şi cu ceva petarde, pe care le-au aruncat în curtea vecinului de 73 de ani. Un timp, bătrânul i-a răbdat. I-a rugat apoi să nu le mai azvârle totuşi la el. Aşa s-au luat la ceartă. Enervaţi, tinerii au decis că trebuie să-l pună la punct pe bărbat şi au început să-l lovească.

Deşi rănit grav, bătrânul nu s-a dus atunci la spital, ci a rămas acasă unde şi-a petrecut sărbătorile. După Revelion însă, starea lui de sănătate s-a agravat iar familia l-a dus la spital. Din păcate însă, era prea târziu. Bărbatul s-a stins în spital. Cum între timp se aflase de agresiune, poliţiştii au dispus necropsia cadavrului.

Medicii legişti au stabilit că moartea bătrânului a fost violentă şi s-a datorat traumatismului cranian dobândit în timpul bătăii primite de la cei trei tineri.

Pe 25 ianuarie, suspecţii au fost retinuţi, iar marți au ajuns după gratii pentru 30 de zile.

Sursa: observator.tv

×
Subiecte în articol: batran Neamţ petarde
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close