Impozite şi taxe mai mari, creşteri de preţuri, dar şi îngheţări de venituri. Asta ne aşteaptă în acest an, însă, pe lângă toate acestea, chiriile vor fi şi ele mai scumpe, în funcţie de oraş, de dimensiunea locuinţei, dar şi de zonă.
Majorarea impozitului pe proprietate din acest an va duce automat şi la scumpirea chiriilor. Experţii imobiliari se aşteaptă la creşteri cuprinse între 5-15%, în cazul apartamentelor. Procentul variază în funcţie de oraşul ţării.
De exemplu, la Bucureşti, în 2024, o chirie medie era 700 de euro. În 2025, a ajuns la 750-780 de euro, pentru ca în 2026 să mai crească şi cu 100 de euro, până la 880 de euro.
Chiriile cresc şi la Cluj-Napoca: de la 580 de euro (în 2024) la 700 de euro (în 2026). Nici cine vrea să închirieze în Constanţa nu scapă de aceste majorări. La malul mării, chiria creşte, în medie, cu 50 de euro, faţă de anul trecut.
Ce tip de apartamente au cumpărat românii în 2025
În ciuda creşterii TVA-ului de la 9% la 21% la achiziţia de locuinţe noi, decizie intrată în vigoare la 1 august 2025, tranzacțiile din piaţa imobiliară şi-au păstrat trendul ascendent. Anul acesta, preţurile caselor s-au scumpit, în medie, cu 13% faţă de 2024, iar cele mai căutate apartamente de vânzare au fost cele cu 3 camere, acestea fiind incluse în 51% dintre căutările din 2025.
Cluj-Napoca rămâne municipiul cu cele mai ridicate prețuri, dar București este orașul cu cele mai rapide tranzacții imobiliare. În schimb, Reşiţa este cea mai ieftină reședință de județ la capitolul imobiliare, conform unei analize Storia.
În 2025, prețurile de pe piața imobiliară din România au înregistrat o creștere față de anul anterior, apartamentele disponibile la vânzare fiind, în medie, cu 13% mai scumpe decât în 2024, potrivit raportului anual lansat de Storia.
Calculul prețului mediu are la bază prețurile de cerere solicitate de vânzători în cele mai mari zece orașe de pe platformă. Cele mai căutate apartamente de vânzare au fost cele cu trei camere, acestea fiind incluse în 51% dintre căutările din 2025, o tendință similară cu cea din 2024, după ce în 2023 interesul s-a orientat mai ales către apartamentele cu două camere.
Bucureștiul a rămas, totodată, orașul cu cea mai rapidă dinamică a tranzacțiilor.
