Antena 3 CNN Actualitate Mircia Gutău, afirmații grave la ”Sinteza Zilei”: Judecătorilor li se prezenta înainte soluția pe care trebuiau să o dea

Mircia Gutău, afirmații grave la ”Sinteza Zilei”: Judecătorilor li se prezenta înainte soluția pe care trebuiau să o dea

Mircia Gutău, afirmații grave la ”Sinteza Zilei”: Judecătorilor li se prezenta înainte soluția pe care trebuiau să o dea
03 Apr 2018   •   23:22

Decizia prin care primarul de Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare în recurs, după achitare, de către fosta șefă a ICCJ, Livia Stanciu, a fost anulată la Înalta Curte.

Înalta Curte a admis cererea de reviziuire a lui Gutău, ca urmare a condamnării României la CEDO pentru faptul că Livia Stanciu a dat condamnare după achitare, fară să administreze probe noi. 

”Trebuie să recunosc că e o mare bucurie, chiar dacă eu sunt un caz fericit, că am reușit să redevin primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. Cred că adevărul va ieși la iveală. În momentul de față am două soluții de achitare. Acele protocoale există. Am un prieten foarte bun, care era judecător la Înalta Curte, înainte să intre în complet i se prezenta soluția pe care trebuia să o dea. Acea echipă mixtă de lucru, în complexele aleatorii erau doi judecători oameni ai serviciilor, așa funcționa. Așa s-au întâmplat lucrurile” a spus Mircia Gutău.

Acesta a vorbit și despre condițiile din penitenciar, dar și despre ce și-ar dori să se întâmple cu cei care au greșit.

”Am stat într-o încăpere cu 62 de persoane, am mâncat la masă cu deținuții, era cineva care s-a dat drept încasator la Enel și a omorât două persoane, am realizat cu cine eram nevoit să supraviețuiesc. A trebuit să mă transform ca să supraviețuiesc. Am făcut orice ca să nu stau în celulă, munceam 12 ore pe zi. Asta m-a făcut să rezist. Cei mai mulți am fost 62 în celulă”

”Cei care au greșit trebuie măcar să-și ceară scuze, vreau să recunoască. Atât vreau (...) Sunt și foarte mulți judecători de bună-credință, dar sunt și mulți care răspund la comenzi” a afirmat Mircia Gutău.

”La Înalta Curte dosarul nu a fost deschis. Avocatul a făcut trei fundițe, să vadă. Nu a fost deschis” a continuat Gutău.

”Procurorul trimis de DNA a cerut un nou termen, pentru că e nou și ar vrea să vadă dosarul și că nu știe ce caută primarul în dosar. A spus că ar vrea să vadă și casetele cu așa-zisul flagrant. Judecătorii au spus că nu sunt de acord să vadă casetele, pentru că ei nu judecă pe fond”

 

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close