Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Această lege se încalcă în multe instituții ale statului

Radu Tudor: Această lege se încalcă în multe instituții ale statului

Radu Tudor: Această lege se încalcă în multe instituții ale statului
19 Sep 2017   •   13:46

Legea fumatului trebuie să rămână nemodificată, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

"Le-am adus aminte colegilor mei că această lege a fost deblocată de mine după ce a fost blocată foarte mult timp. (...) Nu mi-am schimbat părerea. Nu văd de ce ar trebui să modificăm legea. În consecinţă, poziţia mea este foarte clară - legea trebuie să rămână nemodificată, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

În acest context, jurnalistul Radu Tudor a reacționat pe Facebook afirmând că legea fumatului este încălcată chiar în multe instituții de stat.

"În multe instituții de stat, legea fumatului se încalcă la greu. Fumează ca turcii. Nimeni nu sesizează, nimeni nu sancționează", a scris Radu Tudor.

Organizaţiile membre ale Iniţiativei 2035 - Prima Generaţie Fără Tutun a României au cerut luni, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, să respingă "ferm" şi "fără echivoc" încercările de modificare a Legii privind fumatul în spaţiile publice, potrivit Agerpres.

"Pentru sănătatea românilor şi a generaţiilor viitoare, stopaţi obsesia cu iz comercial a unor parlamentari români legată de forma curentă a legii de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise (Legea 15/2016). Cele peste 350 de organizaţii non-guvernamentale membre ale Iniţiativei 2035 - Prima Generaţie Fără Tutun a României (medicale, academice, de protejare a drepturilor copiilor şi tinerilor) solicităm parlamentarilor români, la începutul unei noi sesiuni parlamentare, continuarea demersurilor având obiectivul ambiţios, dar realizabil, al primei generaţii de copii ai României eliberaţi de dependenţa de tutun. Ne-au bucurat semnalele pozitive în susţinerea demersului nostru primite chiar de la începutul mandatului de la noul ministru al Sănătăţii, domnul Florian Bodog şi de la lideri politici. Credinţa noastră continuă să fie aceea că demersurile de sănătate publică trebuie să fie preocupări comune întregii clase politice şi că societatea civilă poate contribui în parteneriate eficiente la îndeplinirea acestor obiective, spre beneficiul întregii comunităţi", se arată în scrisoarea deschisă.

×
Subiecte în articol: radu tudor
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close