Antena 3 CNN Actualitate Social Sindicaliştii de la Metrou ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii de la Metrou ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii de la Metrou ameninţă cu greva generală
de M.Z.    |    14 Oct 2016   •   12:54

Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) anunţă, vineri, că ar putea fi declanşat un conflict colectiv de muncă la nivelul Metrorex, ce ar putea duce la o grevă generală şi la blocarea trenurilor de metrou, după ce o nouă rundă de negocieri privind încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, pentru anul 2016-2017, s-a sfârşit fără prea multe rezultate, potrivit News.ro.

Negocierile dintre USLM şi Metrorex SA au durat peste cinci ore, dar anumite puncte au rămas în divergenţă, în special cele referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, spun reprezentanţii sindicaliştilor.

Potrivit USLM, actualul Contract Colectiv de Muncă va expira în 23 octombrie. În luna august, circa 500 de angajaţi ai Alstom, societatea care asigură mentenanţa la metrou, au fost în grevă de avertisment. Angajaţii, membri ai USLM, au fost nemulţumiţi de faptul că societatea nu a dat curs solicitării lor de a semna un nou Contract Colectiv de Muncă, în care să fie prevăzută o majorare cu opt la sută a salariilor.

×
Subiecte în articol: metrou Metrorex grevă greva generala
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close