Antena 3 CNN Economic Auto Mercedes C-Class Coupe 2012, prezentat oficial

Mercedes C-Class Coupe 2012, prezentat oficial

Mercedes C-Class Coupe 2012, prezentat oficial
14 Feb 2011   •   16:43

Mercedes a prezentat oficial C-Class Coupe 2012. Automobilul are un design elegant şi este cu 3,81 centimetri mai jos faţă de varianta sedan. Are o parte frontală expresivă şi o lunetă cu un aspect interesant, scrie Worldcarfans.com.

Interiorul este asemănător cu al celorlalte modele C-Class şi vine echipat cu un volan plat în partea de jos, accesorii din aluminiu, accente metalice şi un display COMAND cu ecran de 5,8 inch. La opţionale intră scaunele frontale încălzite, sistemul audio Harman/Kardon şi navigaţia GPS.



Deocamdată nu se ştiu motorizările care vor fi oferite în Europa, însă cele din Statele Unite vor include un propulsor de 1,8 litri, cu patru cilindri şi un V6 de 3,5 litri. Motorul entry level produce 201 cp / 150 kW şi 310 Nm, ceea ce-i permite maşinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7.1 secunde, iar viteza maximă ajunge la 209 km/h. Propulsorul V6 dezvoltă 302 cp / 225 kW şi 370 Nm. C-Class-ul dotat cu acest motor atinge 100 km/h în 5,9 secunde. Ambele propulsoare sunt conectate la o cutie automată cu şapte trepte.



×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România
x close