Patru studenţi au construit primul roadster românesc. Maşina atinge 100km/h în 5,8 secunde (VIDEO)
Ideea le-a venit acum un an. Erau în anul trei la Facultatea de mecanică din Iaşi şi cum trebuiau să anunţe subiectul tezei de licenţă le-a trecut prin cap ideea nebunească să rupă gura târgului. S-au sfătuit cu profesuroul îndrumător, au făcut nişte calcule şi apoi au decis: vor face o maşină.
?Băieţii au reacţionat cu entuziasm, au fost foarte încântaţi de idee şi a fost un efort de echipă pe care până la urmă l-am dus la bun sfârşit?, a declarat Gabi Ursescu, profesor îndrumător.
A trecut un an de atunci şi maşina e gata. Nu a fost un an uşor. Au avut momente tensionate însă le-au depăşit: visul de a pune pe roţi primul roadster românesc a fost mai puternic.
?Motorul este unul de 1,8 litri cu injecţie directă, 115 cai putere. Nu-i un motor foarte puternic, dar, oricum, la greutatea pe care o are îşi face treaba foarte bine?, a declarat Ovidiu Trofin, unul dintre cei implicaţi în proiect.
?Este o maşină care accelerează de la 0 la 100 de km pe oră în 5,8 secunde. Masa ei este de 650 de kilograme, iar consumul in jur de 10,12 la sută?, a precizat Ionuţ Chirică.
Deşi nu are nici airbag-uri şi nici sistem audio, roadsterul a costat aproximativ 20.000 euro, deoarece totul este lucrat manual.
?Efectiv am lucrat 6 luni de zile. Nu mai ţinem cont de restul timpului la care ne-am gândit şi toate discuţiile pe care le-am avut să-l punem pe hârtie. Nopţi nedormite au fost foarte multe. Cam toate, în afară de duminici?, a spus Ovidiu Hurduc.
Tinerii au trecut cu brio de licenţă. Acum vor să omologheze maşina în Germania. Apoi îşi doresc să-şi deschidă propria afacere şi să construiască astfel de maşini la comandă.
Observator
-
Accident în lanţ pe autostrada A1: 10 maşini au fost implicate în tamponare
26 Mai, 21:42 | 1 comentarii -
Volvo ne prezintă modul de funcţionare al noului airbag
25 Mai, 15:37 | 0 comentarii -
E simpatică, fâşneaţă şi ieftină. Vezi cum arată Dacia Towny
25 Mai, 14:24 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Ca în filmele de comedie. Cum a reuşit o femeie să lovească o maşină de două ori, la un interval de câteva minute
25 Mai, 07:15 | 5 comentarii -
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii
-
Pentru a continua informarea publicului cu privire la primul roadster romanesc construit de patru studenti , sa incepem prin a va spune ca niciunul dintre cei patru nu a primit nota maxima la licenta. Explicatia o cunosc cei foarte apropiati studentilor,dar distinsa Comisie de Licenta ce explicatii poate servi? Ca traim in Romania?
-
buna baieti! remarc cu tristete ca tinerele talente ale Romaniei nu sunt sustinute de loc!
ps: pentru toti ceilalti care nu asteapta decat sfarsitul de program sa plece acasa..sau lunar sa-si ia leafa...lasati mai baietii in pace...nu sunteti in stare macar stati deoparte...bravo! o zi buna va doresc! -
4 studenti si un profesor indrumator deosebit! iar despre bani chiar nu are rost sa dam explicatii... cei care au avut incredere in noi ne-au ajutat sa zicem ;) va asteptam in Moldova sa va plimbam. Toate cele bune!
-
Bravo lor daca ei l-au facut, dar seamana binisor cu Kaipan - kaipan.cz
-
Ia cautati in ce consta un proiect de diploma in Europa de Vest sau in America de Nord...si dupa aia, mai realisti, cu mai multa informatie in spate, analizati situatia si puneti titluri de-astea senzationale la articolele voastre.
-
Ok, hai sa discutam punand putin creier inainte de a declara ceva: este foarte usor sa incropesti o masina: iei un motor de aici, caroseria de cole, etc. Ceea ce e greu este sa ai o idee originala, sa nu te poata acuza nici o firma ca le-ai furat ideile samd cu alte cuvinte sa dovedesti ca ceea ce ai facut este original. Daca te-ai "inspirat" platesti licenta. Binenteles ca la studenti se verifica daca au inteles conceptul si trebuie sa vina si ei cu putina originalitate.
-
Respect pentru munca lor dar ma indoiesc ca au proiectat un nou tip de propulsie. Idiotul(idioata) ce a scris articolul si spune ca uzinele impreuna cu proiectantii lor nu reusesc sa produca un roaster pe cand studentii, vezi Doamne, sunt mult mai capabili, habar nu are pe ce lume traieste.
-
Xenon: ai drepatate in multe puncte de vedere...asta-s totusi ..pototipuri...nu stii ce se poate intampla intre pretul de desfacere si ...audienta catre public...sunt mult mai multe prototipuri avansate in rasarit..dar ...da-le si lor o sansa....lumea e captivata de....amarican chooper...cred ca au ceva sanse....piata o va reflecta...si daca sunt capabili sa produca mai IEFTIN decat market-ul vor izbuti...cu asta va veni si R&D...eu cred ca trebuie sa incerce...de ce nu ai putut tu face...lasa-i pe alti sa....incerce...GOOD LUCK BAIETI!
-
Autorul acestui articol este un imbecil, la fel cum imbecilii sunt toti cei de la antena care transforma o stire in barfa cu inclinatii personale si chiar sugestii de influentare a modului de gandireal cititorului ..........felicitari studentilor dar de omologat nu se poate vorbi masina nu are dotare electrica necesara si in plus trebuie sa treaca anumite standarde de siguranta ale caroseriei teste de anduranta si accident........ce au facut ei au facut multi altii,puteti vedea pe you tube, exact cum copii din joaca isi construiesc carucioare cu directie improvizata asa si acesti studenti au construit la nivelul lor de cunostinta dar pana la o masina omologata de sosea mai este cale lunga si multe autorizatii pana la o linie de ansamblare ...........comparatia cu uzinele producatoare este aberanta ..............oricum bafta lor !
-
si au cheltuit banii si se uita lung acum...!!! stirile nu le mai aduc banii inapoi..baieti destepti intradevar
-
bravo lor. desigur, produsul scolii criticat de presedintele tarii. sunt sigur ca daca erau ospatari sau tinichigii, faceau in loc de roadster, direct Q7, fara sa dea niciun ban.
-
bravo lor. super tare.
-
si cica moldovenii sunt natarai..
-
ar fi tare comentariul tau danny, asta daca nu ar fi dramatic in adevarul sau...
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Nu ai ce sustine in romania si am refer la tineri pt ca toata treaba e facuta de indrumatorul lor, restu e un puzzel. nu comentati daca nu stiti situatia indeaprope. Nu e invidie ci realitate ca 3 dintre ei nu au nici o treaba doar imagine...cacavalul (obtinut din spaga) si cam atat..mai sunt ele multe de spus...