Poliţiştii i-au retras permisul lui Andrei Gheorghe, pentru că a refuzat să i se recolteze probe biologice
Marţi seară, Andrei Gheorghe a fost implicat într-un accident uşor în zona Pieţei Presei Libere. El a lovit din spate o maşină care staţiona la stop. Potrivit propriilor declaraţii, consilierul de comunicare de la Ministerul Finanţelor a făcut schimb de date de contact cu şoferul celeilalte maşini. Acesta a declarat însă, pentru Jurnalul Naţional, că Andrei Gheorghe ar fi încercat să părăsească locul accidentului, deşi în maşină se afla o femeie care acuza dureri puternice la ceafă.
"Când am văzut că nu doreşte să stea şi să ne dea asigurarea, am ieşit din maşină şi l-am blocat practic pentru că el vroia să plece. Fără să coboare din maşină, mi-a dat numărul de telefon şi numărul maşinii. A zis că nu are timp şi că rezolvăm problema mâine. Noi nu suntem din Bucureşti. Am sunat la 112 şi ne-au spus să mergem pe Griviţa să declarăm accidentul. Domnul Andrei Gheorghe, în momentul în care i-am zis că mă doare ceafa, mi-a spus să merg în maşină că îmi trece", a declarat pentru Jurnalul Naţional femeia aflată în maşina lovită de Gheorghe.
Declaraţia lui Andrei Gheorghe, la Ştirea Zilei
Potrivit lui Christian Ciocan, la scurtă vreme de la accident, şoferul maşinii tamponate şi femeia au sunat la 112 şi au cerut o ambulanţă. La faţa locului s-a prezentat şi Andrei Gheorghe, chemat de poliţişti. Probele cu etilotestul au ieşit negative pentru ambii şoferi, însă Gheorghe a refuzat să meargă la INML pentru a i se recolta probe biologice.
Antena3.ro
-
Accident în lanţ pe autostrada A1: 10 maşini au fost implicate în tamponare
26 Mai, 21:42 | 1 comentarii -
Volvo ne prezintă modul de funcţionare al noului airbag
25 Mai, 15:37 | 0 comentarii -
E simpatică, fâşneaţă şi ieftină. Vezi cum arată Dacia Towny
25 Mai, 14:24 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Ca în filmele de comedie. Cum a reuşit o femeie să lovească o maşină de două ori, la un interval de câteva minute
25 Mai, 07:15 | 5 comentarii -
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii
-
Cu asemenea oameni seimbunatateste imeginea guvernului? Omul potrivit la locul potrivit. Daca a mancat iarba si daca mai miroase a parfum, ce criterii au stat la baza de a ajuns superomul de la cabinetul ministrului? Inca o lovitura data respectarii scarii valorilor, de care a sa sufere generatiile tinere!
-
GHEORGHE ESTI BOU,ESTI VERIGA SLABA LA FINANTE
-
Jurnalul continua sa se faca de rahat cu jurnalisti de 2 bani precum ciufutacu. gheorghe n-a gresit cu nimic acu desi e prost in general. ciutacu e si prost si nemernic. familia lui mai traieste? poate nu, de rusine
-
Saltimbancul asta plin de fumuri trebuie pedepsit. Cum sa pui un asemenea magar, consilier? Chiar ajung toti badaranii incompetenti, sefi?
-
hai sa facem un lant al slabiciunilor ;)
gulie o s*** lu ciufutacu care o s*** lu voiculescu. -
IN PRIMUL SI IN PRIMUL RAND, NU ESTE NICI PARTEA LOVITA, NICI PARTEA CAREA A LOVIT SA SE PREZINTA LA POLITIE! CEL CARE PE CALE AMIABILA RECUNOASTE VINA, O IA FRUMOS DE MANA PE CEA PE CARE A LOVIT, SI SE DEPLASEAZA LA FIRMA DE ASIGURARE, UNDE COMPLETEAZA UN FORMULAR, SI FIRMA DE ASIGURARE ELIBEREAZA AUTORIZATIA DE REPARATIE! IN CAZUL ASTA NIMENI NU ARE OBLIGATIA SA SE PREZINTE LA POLITIE, NICI IN 24 DE ORE NICI IN 72 DE ORE! V-A ROG SA DOCUMENTATI INAINTE SA SCRIETI UN COMENTARIU. E FOARTE SIMPLU SA SCIETI FEL SI FEL DE MAGARII CHIAR MAI MARI DECAT VOI CEI CARE SCRIETI, SI IN SCHIMB HABAR NU AVETI DE NIMIC! MAI ABONATIVA LA MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI SI RASFOITI DIN CAND IN CAND. EU PERSONAL URASC PE ACEL ANDREI GHEORGHE, DAR IN CAZUL LUI, POLITIA A INTERVENIT ABUZIV! NICI EL NICI FEMEIA NU TREBE SA DECLARE ACCIDENTUL LA POLITIE! A FOST O TAMPONARE SIMPLA CARE UNDE NU A FOST VICTIMA, NUMAI SI NUMAI PAGUBE MATERIALE. FEMEIA RESPECTIVA SE CONSIDERA VICTIMA DACA SE LOVEA IN CEVA. NIMENI NU A INTREBAT PE FEMEIA DACA O DUREA CAPU DE INAINTEA ACCIDENTULUI SAU NU. SFATUIESC PE ANDREI GHEORGHE SA ANGAJEZE UN AVOCAT CARE E SPECIALIST IN ACCIDENTE, SI SA DEA IN JUDECATA POLITIA SI SA CEARA DAUNE MORALE . DACA DORESTE II POT RECOMANDA O FIRMA DE AVOCATURA.
-
@LevyCyuS: in primul rand si in primul rand bati campii tare de tot. In momentul in care nu se ajunge la rezolvarea amiabila a accidentului usor (conform legii) atunci se solicita interventia politiei. Iar sustragerea de la recoltarea probelor biologice este caz penal, daca tot recomanzi tu avocati si alti mancatori de bani. Se pare ca tu cam rasfoiesti Monitorul Oficial degeaba, niciodata nu apar povestioare sau poze porno in el. Esti pe tiparul general al romanului: desi nu cunosc problema, parerea mea este ca!Cautati un post de datator cu parerea ca sa aiba si aia motiv sa fie datatori de suturi in cur, la tine, desigur.
-
recomanzi o firma de avocatura? intai ar treb sa pui mana pe gramatica limbii romane,sa invetii sa scrii! lasa monitoarele oficiale ,k nu sunt pt tine!
-
@Levycoyosul.Daca partea vatamata a chemat politia,este de datoria lor sa se prezinte la locul accidentului,mai ales ca existau "vatamari corporale".Iar daca AG a refuzat recoltarea probelor biologice ori era 100% sub influenta narcoticelor,altfel dece ar fi refuzat testul ?.De "comotie cerebrala in urma unui soc /lovituri din spate" ai auzit ?Daca avocatul este lafel de priceput atunci AG o sa stea 1-2 ani fara permis.Decat sa scrii cu majuscule IMBECILITATILE alea, mai bine ai mai pune mana pe o carte de Limba Romana.
-
Am vazut o si pe asta,sa comenteze accidentul lui Gheorghe tocmai cine??...betivanul de L. Orban care a lovit acel copil pe trecerea de pietoni!!!..... darla acest post se poate orce !
-
un golan GIGI asta ! o panarama de om ! un drogat ! lasa-ne distrusulee !!!!
-
Bravo Patratel!!!
-
Unde este constatarea amiabila in acest caz? daca a fost o tamponare usoara de ce a sunat mirlanul acela la 112? pe ce baza i sa retinut permisul daca proba cu etilotestul a iesit negativ? probele biologice se iau doar in cazul in care la proba cu etilotestul iese pozitiv! sau politia auitat acest amanunt? si doamna care o durea capul sau maseaua sau stiu eu ce o mai durea ,ce sa gindit "lasa ca poate mai iese si ceva parale" nu? Eu am avut accident la fel intr-un oras din europa si in 3 minute sa rezolvat treaba fara 112 doar numele prenumele, matricula de la masina si adresa mea electronica si gata fara sa facem circ sau sa blocam traficul. dar in Romania ce sa te faci? pe linga toata politie ,salvare pompieri si nu mai stiu eu ce elecoptiere, smurd, protectia civila, trebuia sa mai dai si explicatii balosului de victor ciutacu!
-
Sunteti jalnici!Dece nu vine nimeni de la PDL la voi in emisiune?....ca vi se citeste ura in ochi!Va adunati toti nataraii si spune unul o prostie ,ceilalti incep sa rada...dar nu e rasul vostru..ca l ati facut iar presedinte pe BASE !!Apropo:Dna Firea nu e in doliu?..ca nu pare afectata ....
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






In principiu ,sunt de acord cu tine,dar mai perfectineaza-ti ,te rog Limba Romana...