Antena 3 CNN Economic Banci Ai datorii la stat? Fiscul îţi va sparge depozitele

Ai datorii la stat? Fiscul îţi va sparge depozitele

Ai datorii la stat? Fiscul îţi va sparge depozitele
de S.T.    |    19 Oct 2015   •   15:39

Dacă aveţi poprire pe salariu sau conturile blocate de Fisc, nu vă bucuraţi că scăpaţi imediat de penalizări şi că plătiţi dobânzi înjumătăţite, scrie jurnalul.ro. Amnistia fiscală, aprobată de Guvern, va intra în vigoare abia peste 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Până atunci băncile vă iau banii din contul de salariu, chiar şi din depozite. Posibil şi de două-trei ori dacă aveţi mai multe joburi.

Ministrul de Finanţe va elabora într-o lună procedurile de aplicare, aşa că dacă aţi primit deja somaţia de la Fisc, nu faceţi greşeala să aşteptaţi pentru că vi se va bloca contul fix la 30 de zile de la data la care aţi primit înştiinţarea. Vor trece deci câteva zile, poate săptămâni (diferenţa dintre data la care aţi primit somaţia şi data la care se va publica ordonanţa de urgenţă în Monitorul Oficial) până ce amnistia fiscală se va aplica. Timp suficient să vă treziţi cu conturile blocate sau cu banii luaţi. Mai bine mergeţi la secţia fiscală unde sunteţi arondaţi şi achitaţi banii dacă este vorba de sume mai mici.

Mai multe, pe jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: datorii stat depozite dobanzi banci
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close