Antena 3 CNN Economic Biz News Producţia de carne procesată, în creştere cu 25% după reducerea TVA la alimente

Producţia de carne procesată, în creştere cu 25% după reducerea TVA la alimente

Producţia de carne procesată, în creştere cu 25% după reducerea TVA la alimente
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    04 Aug 2015   •   23:32
Reducerea TVA de la 24% la 9% la produsele alimentare a determinat creșteri de până la 25% pe zona de procesare a cărnii în acest an față de anul trecut, cele mai mari fiind la specialități, iar cele mai mici în aria produselor ieftine, a declarat, marți, președintele Asociației Române a Cărnii (ARC), Radu Timiș.
 
"Față de luna mai, creșterea la salamuri crud-uscate a fost de 14,9% în luna iunie și de 25,8% în luna iulie, în timp ce la salam a fost de 5,7% în luna iunie față de luna mai și de 14,1% în iulie față de mai. De asemenea, la specialități, s-a înregistrat o creștere de 6,3% în luna iunie față de luna mai și de 13,7% în iulie față de mai. La modul general, reducerea TVA de la 24% la 9% la produsele alimentare a determinat creșteri de până la 25% pe zona de procesare carne în acest an față de anul trecut", a afirmat Radu Timiș, potrivit Agerpres.
 
Conform acestuia, la bugetul de stat vor intra din ce în ce mai mulți bani în urma reducerii TVA, pe măsură ce comportamentul jucătorilor din piață se va schimba.
 
"În momentul în care jucătorii din piață își vor schimba comportamentul, la bugetul de stat vor intra din ce în ce mai mulți bani în urma reducerii TVA. De asemenea, efectele reducerii TVA se vor vedea și în obținerea unei industrii consolidate și într-un consum mai mare în rândul populației. Bilanțul adevărat al acestei măsuri se va vedea peste șase luni, când ne așteptăm la rezultate foarte bune, la momentul de față vorbind de rezultate bune", a adăugat președintele ARC.
 
Acesta a menționat, totodată, că domeniul cărnii de porc a avut cel mai mult de suferit în urma scăderii prețurilor la această categorie de produse.
 
"Au scăzut prețurile la lactatele la vânzare, însă prețul materiei prime a scăzut și mai mult și, ca atare, crescătorii de vaci sunt foarte afectați. Cu toate acestea, industria cărnii de porc a avut cel mai mult de suferit în urma scăderii prețurilor de vânzare, fenomen accentuat de embargoul impus de Rusia la importurile de produse agroalimentare occidentale", a explicat Timiș.
 

×
Subiecte în articol: carne reducere TVA
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close