Ungaria ar putea introduce "taxă pe hamburgeri", taxă pe care voia şi România să o adopte, potrivit portofolio.hu, citat de Agerpres Iniţiativa îi aparţine fostului preşedinte al Alianţei strategice pentru spitalele din Ungaria, Gabor Csiba. Suprataxa ar putea atinge 10 forinţi pentru fiecare sticlă sau pachet de produse nesănătoase vândute, cum sunt alcoolul, tutunul, chipsurile, hamburgerii şi băuturile răcoritoare.
Din taxa suplimentară s-ar putea colecta 100 miliarde de forinţi care ar putea fi folosiţi pentru a acoperi serviciile de sănătate, spune Gabor Csiba. Aceeaşi idee a avut-o şi ministerul Sănătăţii din România, dar, din cauza crizei economice, taxa nu a mai fost aplicată.
Taxa a fost propusă în ianuarie 2010 de Attila Cseke (UDMR) şi ar fi putut aduce la buget chiar şi un miliard de euro. Însă taxa ar fi condus la creşteri de preţuri, scăderi ale vânzărilor, ceea ce, la nivelul populaţiei ar fi însemnat concedieri şi falimente.
Antena3.ro
vezi articolul in HTML5






ARDEALUL, STAREA MEA DE SPIRIT
Ardealul, starea mea de spirit
Cu care ma gandesc la tara,
De parc-as respira lumina
Si existenta milenara.
La orice pas iti rade-o floare,
Sub orice pas e un mormant,
Ardealul intregind o roata
Sub care Horia s-a frant.
Aud un clopot sus pe-o cruce,
Batand cu limba-n ideal,
Ca-ntr-o Duminica a tarii
Vin la biserica-n Ardeal.
Autor: Marin Sorescu
Poezia ARDEALUL, STAREA MEA DE SPIRIT de Marin Soresc
MANIA PERSECUTIEI
Tu imi storci vlaga
Si eu cred ca tu
Imi storci vlaga.
Tu imi duci copilul
La razboi
Si eu cred ca tu
Imi duci copilul
La razboi.
Tu imi iei zilele
Si eu cred ca tu
Imi iei
Zilele.
DELIMITARI
Noi, plantele,
Nu suntem ferite
Nici de boala,
Nici de nebunie
(N-ati vazut niciodata
O planta
Innebunita,
Incercand sa intre
Cu mugurii in pamant?),
Nici de foame,
Nici de frica
(N-ati vazut niciodata
O tulpina galbena
Incolacindu-se printre gratii?).
Singurul lucru
De care suntem ferite
(Sau poate private)
E fuga.
Autor: Ana Blandiana
Poezia DELIMITARI de Ana Blandiana