Antena 3 CNN Economic Reducerea TVA la pâine, un succes. Taxa mică sperie piaţa neagră

Reducerea TVA la pâine, un succes. Taxa mică sperie piaţa neagră

Reducerea TVA la pâine, un succes. Taxa mică sperie piaţa neagră
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    08 Sep 2014   •   14:43

Reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine şi produse de panificaţie a diminuat evaziunea fiscală şi a ieftinit produsele din grâu, potrivit societăţilor din domeniu.

Măsura a fost luată în urmă cu un an şi a contribuit la relansarea industriei de morărit şi panificaţie. De un an de zile plătim 9% în loc de 24% pentru pâinea pe care o cumpărăm de la magazin. 

 
Reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% a majorat producţia fiscalizată în industria de morărit şi panificaţie. Nu mai puţin de 225.000 de tone au apărut în evidenţele fiscului, cantitate pentru care s-au plătit taxe şi salarii care alfel ar fi rămas în piaţa neagră.

În total, evaziunea s-a diminuat cu 20 de procente. De asemenea, preţurile la raft au fost reduse în medie cu 12% după introducerea TVA de 9% şi consumatorii au avut pe piaţă o pâine mai sigură.
 
Potrivit reprezentanţilor din industria de morărit şi panificaţie, firmele din domeniu au avut un an bun, după ce 2012 a înregistrat zeci de falimente ale firmelor care plăteau taxe în favoarea evazioniştilor. Evaziunea fiscală s-a diminuat până la un nivel de 40-45%, faţă de 70% cât se înregistra înainte de reducerea TVA, respectiv la 1 septembrie 2013.
 
Potrivit datelor patronatului Rompan, producţia totală de pâine din România este de 1,8 milioane tone/an, iar consumul mediu al unui român se ridică la 78 kg/an, peste media europeană, dar în scădere faţă de nivelul din 1989 (136 kg/an), datorită consumului ridicat de produse de patiserie şi simigerie.
 
Conform studiilor efectuate de Rompan, evaziunea fiscală din sectorul de morărit şi panificaţie se ridica la circa un miliard de lei înainte de reducerea TVA la 9%. În industria de panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close