Antena 3 CNN Externe Ce urări le face Vladimir Putin, înainte de Anul Nou, lui Poroşenko, Hollande şi Merkel în criza ucraineană

Ce urări le face Vladimir Putin, înainte de Anul Nou, lui Poroşenko, Hollande şi Merkel în criza ucraineană

Ce urări le face Vladimir Putin, înainte de Anul Nou, lui Poroşenko, Hollande şi Merkel în criza ucraineană
Sursa foto: foto: kremlin.ru
30 Dec 2015   •   08:22

Preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko, rus Vladimir Putin, francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel urmează să discute miercuri la telefon pentru a face bilanţul aplicării acordurilor de pace în estul separatist prorus al Ucrainei, a anunţat marţi Kievul, relatează AFP online.

Şeful statului ucrainean Petro Poroşenko a discutat marţi la telefon cu cancelarul german Angela Merkel pentru a-şi "coordona poziţiile înaintea discuţiilor telefonice în formatul Normandia, care vor avea loc pe 30 decembrie" cu preşedinţii francez François Hollande şi rus Vladimir Putin, a anunţat serviciul de presă al lui Poroşenko într-un comunicat.

Poroşenko şi Merkel "au discutat despre situaţia implementării Acordurilor de la Minsk", semnate în februarie, în capitala belarusă, printr-o mediere franco-germană şi în prezenţa lui Putin, în vederea pacificării estului Ucrainei, unde conflictul armat între forţe ucrainene şi rebeli proruşi s-a soldat cu peste 9.000 de morţi începând din aprilie 2014 şi până în prezent.

Preşedintele ucrainean a dat asigurări că "rebelii proruşi încalcă tot mai frecvent armistiţiul şi se livrează unor provocări", se arată în comunicat. Cancelaria germană nu confirmase până marţi seara convorbirea lui Merkel cu Poroşenko, însă ministrul german de Externe a deplâns tot marţi "evenimente negative la sfârşitul acestui an" în Ucraina.

Şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier "îndeamnă la respectarea imediată a armistiţiului în zonele de conflict, în interesul locuitorilor acestor" zone, a anunţat ministerul german într-un comunicat.

"Multe întrebări importante rămân fără răspuns" şi "este clar că vom continua, anul viitor, să susţinem cu toată puterea noastră punerea în aplicare a pachetului de măsuri de la Minsk, în cadrul formatului Normandia", potrivit aceleiaşi surse.

Acordurile de pace de la Minsk au contribuit aproape la o încetare a fazei active a confruntărilor armate, însă o soluţionare paşnică a conflictului pare în continuare îndepărtată.

Kievul şi rebelii au anunţat marţi că au încheiat un nou armistiţiu - de Anul Nou -, în urma unor confruntări recente care au afectat fragilul armistiţiu precedent, cel din septembrie, care a permis o reducere considerabilă a confruntărilor armate, fără să reuşească totuşi să evite unele izbucniri de violenţă.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close