Antena 3 CNN Externe Criza ostaticilor NU s-a încheiat în Algeria, cum s-a anunţat oficial. Luptele au continuat întreaga noapte în Sahara

Criza ostaticilor NU s-a încheiat în Algeria, cum s-a anunţat oficial. Luptele au continuat întreaga noapte în Sahara

Criza ostaticilor NU s-a încheiat în Algeria, cum s-a anunţat oficial. Luptele au continuat întreaga noapte în Sahara
de O.P.    |    18 Ian 2013   •   05:33

Criza ostaticilor din Algeria nu s-a încheiat aşa cum au anunţat aseară sursele oficiale algeriene! Luptele au continuat şi în această noapte la complexul petrolier din Sahara unde câteva zeci de cetăţeni străini, printre care şi unul sau mai mulţi români, au fost capturaţi, miercuri, de o grupare islamistă.

În urma asaltului de ieri al trupelor speciale algeriene, mai mulţi ostatici au fost eliberaţi dar alţii şi-au pierdut viaţa. Bilanţul exact al luptelor nu este, deocamdată, cunoscut.

Guvernul algerian a refuzat, încă de la început, orice negociere cu islamiştii care au ocupat miercuri complexul petrolier In-Amenas.

Sute de militari algerieni şi membri ai trupelor speciale au încercuit zona şi a declanşat asaltul asupra complexului, la aproximativ 30 de ore după ce acesta fusese ocupat de terorişti. Ceea ce a urmat este descris de Associated Press drept "un haos sângeros". Extremiştii au încercat să fugă cu maşinile în care luaseră şi câţiva ostatici, dar militarii au atacat convoiul cu un elicopter.

Mai mulţi terorişti şi ostatici au fost ucişi. În orele următoare, diferite surse au oferit bilanţuri contradictorii ale luptelor. Potrivit agenţiei Reuters, care citează surse ale securităţii algeriene, şi-au pierdut viaţa 30 de ostatici, ale căror naţionalităţi nu sunt precizate, şi 11 islamişti din care doar doi sunt algerieni.

O altă agenţie de presă, din Algeria, susţine că au fost ucişi doar şase terorişti, alţi doi au fost capturaţi în viaţă iar 54 de ostatici, algerieni şi străini, au fost eliberaţi. Zeci de alţi cetăţeni străini sunt, însă, daţi dispăruţi. Ei s-ar putea afla printre victime sau ar putea fi, în continuare, prizonierii ultimului grup de extremişti, baricadat într-o uzină din incinta complexului petrolier.

Potrivit unei surse apropiate de cercurile islamiste, trei din liderii grupului care a atacat complexul au fost ucişi. În schimb, comandantul suprem al grupului nu a participat personal la operaţiune şi se află, probabil, în Mali.




×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Operațiunea ”Neptun” și locul secret în care a fost ascuns aurul României
x close