Antena 3 CNN Externe LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Clipe de groază în televiziunea CNN Turk. Puciștii au fost arestați

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Clipe de groază în televiziunea CNN Turk. Puciștii au fost arestați

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Clipe de groază în televiziunea CNN Turk. Puciștii au fost arestați
16 Iul 2016   •   07:32

Un grup de soldaţi din rândul puciştilor au ocupat sâmbătă dimineaţa sediul din Istanbul al postului privat de televiziune CNN Turk, afiliat CNN-ului american, şi au sistat emisia, transmit agenţiile EFE şi Reuters. 

Intervenţia împotriva acestui post, în jurul orei locale 03:40, a avut loc la mai puţin de o oră după ce televiziunea publică TRT, aflată timp de mai multe ore sub controlul militarilor, şi-a restabilit emisia la Ankara. 

La întreruperea emisiei postului CNN Turk, pe ecrane a apărut o imagine cu studioul gol şi s-a auzit un foc de armă, precum şi zgomotul provenit de la mulţimea de afară

La fel s-a întâmplat și la cotidianul Hurriyet, care a anunțat de curând pe Twitter că puciștii au fost arestați. 

CNN Turk de asemenea a început să emită din nou. ”Elicopterul a aterizat în parcare cu aproximativ 15 soldați. Au intrat în clădire și i-au forțat pe colegii mei să plece”, a explicat Ferhat Boratav, redactor șef la CNN Turk pentru CNN. 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close