Antena 3 CNN Externe Norul radioactiv va ajunge peste câteva zile în România. Trei angajaţi de la Fukushima, iradiaţi

Norul radioactiv va ajunge peste câteva zile în România. Trei angajaţi de la Fukushima, iradiaţi

 Norul radioactiv va ajunge peste câteva zile în România. Trei angajaţi de la Fukushima, iradiaţi
Sursa foto: Foto: blog.photoshelter.com
24 Mar 2011   •   08:45
Norul radioactiv de la Fukushima face înconjurul lumii şi va ajunge, în câteva zile, în România. Deocamdată, el a traversat America de Nord, Oceanul Atlantic şi a atins miercuri, Europa. Între timp, situaţia rămâne gravă la Fukushima. Trei muncitori au fost iradiaţi şi transportaţi la spital.

Mai întâi, şi-a făcut simţită prezenţa în Islanda, iar apoi, pe coastele Franţei. Autorităţile din hexagon se aşteaptă ca substanţele radioactive să se răspândească şi peste restul ţării, aşa că i-au sfătuit pe oameni să stea în case şi să ţină geamurile închise.

Norul mai are acum de parcurs cel mult 2000 de km ca să ajungă şi în România. Potrivit specialiştilor, el va avea nevoie de câteva zile să parcurgă această distanţă, dar această durată depinde foarte mult de viteza vântului.

Aceeaşi specialişti ţin să ne liniştească şi spun că norul îşi va pierde mult din concentraţie, aşa că nu va fi periculos pentru populaţie.
 


Între timp, s
ala de control a reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima a fost racordată parţial la electricitate, joi dimineaţa, transmite AFP

Iar trei angajaţi care lucrau la reactorul 3 al centralei Fukushima au fost iradiaţi, doi dintre aceştia ajungând la spital, după ce au fost expuşi unui nivel de radiaţii cuprins între 170 şi 180 de milisievert. Potrivit specialiştilor, o expunere la 100 milisievert pe o perioadă de un an este considerată ca fiind pragul de la care creşte riscul de a face cancer.

Centrala Fukushima Daiichi (Fukushima 1), situată în nord-estul Japoniei, are şase reactoare, a căror alimentare electrică a fost întreruptă de cutremurul şi tsnumaniul devastator din 11 martie.

În urma dezastrului, sistemul de răcire al combustibilului a ieşit din funcţiune şi a determinat o serie de accidente însoţite de scurgeri radioactive. 



×
Subiecte în articol: Fukushima România
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close