Antena 3 CNN Externe Rusia "SPARGE GHEAŢA" în regiunea arctică. Putin vrea să construiască aici baze militare navale

Rusia "SPARGE GHEAŢA" în regiunea arctică. Putin vrea să construiască aici baze militare navale

Rusia "SPARGE GHEAŢA" în regiunea arctică. Putin vrea să construiască aici baze militare navale
22 Apr 2014   •   16:56

O bază navală miltară, care va găzdui ambarcaţiuni de suprafaţă şi submarine de ultimă generaţie, va fi creată în zona arctică pentru a proteja interesele Rusiei în această regiune, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
"Obiectivele de extracţie a petrolului şi gazelor, terminalele de încărcare, conductele trebuie să fie protejate de terorişti şi alte ameninţări potenţiale”, a declarat acesta.

El a îndemnat guvernul de la Moscova să asigure fondurile necesare pentru dezvoltarea socio-economică a acestei zone în perioada 2017-2020.

Liderul de la Kremlin a subliniat că este necesară o agenţie separată a statului pentru implementarea cât mai rapidă a politicii ruse în regiunea arctică şi pentru îmbunătăţirea calitaţii deciziilor din acest colţ al lumii.

"Nu avem nevoie de un corp birocratic greoi, aici este necesar să formăm o structură flexibilă şi operaţională, care să ajute mai bine coordonarea dintre ministere şi diverse departamente din regiune", adaugă Putin.

Prezent marţi, la Consiliul de Securitate al Rusiei, preşedintele a precizat că este nevoie de o consolidare a părţii navale din Serviciul Federal de Securitate (FSB).

"În acelaşi timp, trebuie să întărim infrastructura militară. Mă refer aici la crearea unui sistem comun de baze navale pentru vapoare şi submarine în partea noastră din regiunea arctică", a conchis preşedintele rus.

×
Subiecte în articol: FSB
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close