Antena 3 CNN Externe Spania va primi ajutorul pentru bănci în patru tranşe. Cea mai mare rată, în noiembrie

Spania va primi ajutorul pentru bănci în patru tranşe. Cea mai mare rată, în noiembrie

Spania va primi ajutorul pentru bănci în patru tranşe. Cea mai mare rată, în noiembrie
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.Z.    |    12 Iul 2012   •   23:14

Spania va primi ajutorul european pentru recapitalizarea băncilor în patru tranşe, din care cea mai mare la jumătatea lunii noiembrie, iar fonduri suplimentare vor fi alocate unei companii care să administreze activele imobiliare neperformante, relatează MarketWatch, potrivit Mediafax.

Prima tranşă, de 30 de miliarde de euro, va fi acordată în această lună şi va fi administrată de Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF), pentru asigurarea "nevoilor urgente" ale băncilor spaniole.

A doua tranşă este estimată la 45 de miliarde de euro şi va fi acordată la jumătatea lunii noiembrie, după finalizarea testelor de stres aplicate băncilor.

La sfârşitul acestui an va fi furnizată a treia tranşă, iar cea de-a patra în iunie 2013, ambele fiind estimate la maxim 15 miliarde de euro fiecare.

O sumă de până la 25 de miliarde de euro va fi alocată pentru o companie de administrare a activelor neperformante, "o bancă rea", dar mărimea exactă a fondurilor nu a fost stabilită încă, potrivit EFSF.


×
Subiecte în articol: Spania banci ajutor bani
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close