Antena 3 CNN Politică Ce spunea Viorica Dăncilă, în urmă cu câteva luni, despre Liviu Dragnea

Ce spunea Viorica Dăncilă, în urmă cu câteva luni, despre Liviu Dragnea

Ce spunea Viorica Dăncilă, în urmă cu câteva luni, despre Liviu Dragnea
Sursa foto: foto: Facebook/ Viorica Dancila
16 Ian 2018   •   14:51

Liderul europarlamentarilor PSD, Viorica Dăncilă, declara în octombrie 2017, în contextul existenței mai multor miniștri din guvernul Tudose cu probleme penale, că un funcţionar de la Bruxelles nu poate spune social-democraţilor cine pleacă sau nu din Cabinetul de la Bucureşti.

"Din punct de vedere al Bruxelles-ului, nu mă convinge absolut deloc. (...) Nu poate un funcţionar de la Bruxelles să ne spună cine pleacă sau cine nu pleacă, cine să semneze sau cine să nu semneze, atât timp cât sunt îndeplinite criteriile pentru decontarea unor fonduri pentru România, este dreptul nostru, acest lucru nu se condiţionează - fondurile europene - de o persoană sau de alta. Eu văd această ieşire prin discuţii pe care să le avem, cu argumente pro şi contra, să vedem părerea tuturor şi se va lua o decizie", a afirmat Viorica Dăncilă, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

Întrebată cum comentează afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis potrivit cărora a fi suspect la DNA este o chestiune de moralitate în politică, Dăncilă a răspuns că există situaţii similare şi la Bruxelles, dar întotdeauna trebuie să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie.

"Eu cred că am văzut destule situaţii, chiar foarte multe, în care erai suspect şi după aia erai nevinovat. Cred că noi, PSD, întotdeauna am ţinut la prezumţia de nevinovăţie pe care trebuie să o aibă orice om într-o ţară democratică, aşa cum este România. Judecata se face de către judecător şi acum, dacă cineva vine cu un denunţ şi se dovedeşte pe urmă că nu este adevărat, nu este un lucru normal să-l vedem pe omul acela ca pe un vinovat. De altfel, noi am avut chiar la nivel de Bruxelles - pe comisarul Jourova pe Justiţie (Vera Jourova - n.r.) care a făcut chiar puşcărie. Am avut foarte multe acuzaţii şi la alţi comisari europeni. Dar asta nu înseamnă că o acuzaţie egal vinovat. Trebuie să vedem ceea ce se întâmplă şi dacă într-adevăr există această vinovăţie. Cine greşeşte, plăteşte, dar nu putem să punem o etichetă înainte de a fi judecat", a exemplificat europarlamentarul.

×
Subiecte în articol: viorica dancila Klaus Iohannis
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close