Antena 3 CNN Politică Eduard Hellvig, propunerea preşedintelui la conducerea SRI. Klaus Iohannis: Îl recomandă pregătirea, energia şi calmul său

Eduard Hellvig, propunerea preşedintelui la conducerea SRI. Klaus Iohannis: Îl recomandă pregătirea, energia şi calmul său

Eduard Hellvig, propunerea preşedintelui la conducerea SRI. Klaus Iohannis: Îl recomandă pregătirea, energia şi calmul său
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Feb 2015   •   18:00
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, într-o declaraţie de presă, că l-a nominalizat pe europarlamentarul Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), după o consultare pe care a avut-o cu liderii partidelor politice.

Potrivit unor surse, preşedintele Klaus Iohannis s-ar fi întâlnit cu premierul Victor Ponta, în această dimineaţă, pentru a discuta despre nominalizarea unei persoane la şefia SRI.
 
Postul de director al SRI a devenit vacant după ce George Maior şi-a depus demisia, la sfârşitul lunii ianuarie.
 
Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:

- ştiti, ambele servicii secrete au rămas în ultima perioadă fără directori, din motive diferite.

- în ultima perioadă, datorită unor evoluţii din viaţa politică şi din mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publică.

- am considerat că în aceasta perioada e nevoie ca la SRI să existe o echipa completă, pentru a instaura calmul necesar. De aceea am decis sa fac o nominalizare pentru pozitia de director al SRI
   
- în această seară am semnat scrisoarea catre preşedinţii celor două Camere şi l-am propus pe domnul Eduard Raul Hellvig. Am avut întâlniri cu liderii partidelor politice parlamentare şi le-am adus la cunoştinţă aceasta intenţie
 
Ce îl recomandă pe Edward Hellvig pentru această funcţie:
- atunci când m-am gândit la o persoană pe care să o propun, am căutat pe cineva care e pregătit pentru o astfel de poziţie, care are pregatirea necesară, energia necesară, care cunoaşte actorii politici, care are suficiente cunoştinte despre activitatea SRI şi care e o persoană care vine să aduca calmul necesar în acest spaţiu. Am căutat o persoană care pentru mine reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare, de europenizare şi pentru SRI

Întrebat de jurnalişti dacă are vreo propunere pentru conducerea SIE şi a DIICOT, Iohannis a refuzat să dea nume, arătând că pentru DIICOT aşteaptă propunerea Ministerului Justiţiei.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close