Antena 3 CNN Politică Gorghiu: "Programul de guvernare a fost doar o poveste". Când va fi depusă o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Tudose

Gorghiu: "Programul de guvernare a fost doar o poveste". Când va fi depusă o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Tudose

Gorghiu: "Programul de guvernare a fost doar o poveste". Când va fi depusă o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Tudose
10 Oct 2017   •   14:38

Îîn condițiile în care alianța de guvernare trece printr-o criză fără precedent, PNL se pregătește pentru o eventuală preluare a puteri și a accelerat negocierile din Parlament.

Una dintre strategii este atragerea de noi parlamentari, iar potrivit unor surse politice, câțiva parlamentari USR s-ar afla în negocieri pentru a trece la PNL.

A doua strategie ar fi cea a inițierii unei moțiuni de cenzură la adresa Guvernului Tudose II.

Alina Gorghiu, fost președinte al PNL, a explicat la Antena 3 în ce condiții ar fi oportună o asemenea mișcare din partea liberalilor.

"Moțiunea de cenzură nu are sens să fie depusă doar așa ca exercițiu de imagine, ci doar atunci când are șanse într-adevăr să fie un exercițiu de succes", a spus Gorghiu.

 

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close