Antena 3 CNN Politică PNL ia dreptul de vot celor care nu achită cotizațiile

PNL ia dreptul de vot celor care nu achită cotizațiile

PNL ia dreptul de vot celor care nu achită cotizațiile
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    26 Ian 2016   •   20:30

Problemele financiare ajung şi la PNL.

Liberalii anunţă că neachitarea cotizaţiilor de partid atrage după sine sancţiuni şi pierderea unor drepturi, lucru care s-a întâmplat deja la şedinta Biroului Permanent Naţional de luni, când aproape 30% dintre liderii PNL nu au avut drept de vot.

Există sentinţe judecătoreşti legate de datoriile din fostele campanii electorale, iar PNL vrea să le achite printr-o disciplină financiară internă riguroasă.

×
Subiecte în articol: PNL drept de vot
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close