Antena 3 CNN Politică Liberalul Romeo Stavarache a câştigat al treilea mandat de primar al Bacăului

Liberalul Romeo Stavarache a câştigat al treilea mandat de primar al Bacăului

Liberalul Romeo Stavarache a câştigat al treilea mandat de primar al Bacăului
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    11 Iun 2012   •   21:30

Liberalul Romeo Stavarache, care a reprezentat USL în alegerile desfăşurate duminică, a câştigat cel de-al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Bacău.

Stavarache a întrunit opţiunile a 43.892 dintre cei 75.925 băcăuani care s-au prezentat la urne, adică 57,93%, potrivit rezultatelor Biroului electoral Municipal, informează Agerpres.

Candidatul USL a fost urmat de independentul Dumitru Sechelariu, fost primar al municipiului Bacău între 1996 și 2004, care a înregistrat 14,09% din voturile valabil exprimate, Cristi Manolache (PER) - 12,05%, Valerian Timofte (PP-DD) - 7,56% şi Florin Lazăr (PDL) - 4,27%.

Romeo Stavarache va avea şi susţinerea Consiliului municipal, USL câştigând 52,38% dintre voturile băcăuanilor, această alianţă politică fiind urmată de PP-DD cu 12,29%, PDL cu 11,67% şi PER - 10,66%.

Stavarache, în vârstă de 50 de ani, este căsătorit şi are doi copii. Edilul este absolvent al Facultăţii de ingineria materialelor din Institutul Politehnic Bucureşti, după care a lucrat în calitate de inginer la SC AEROSTAR SA Bacău.

În 1996 a avut o bursă de studii în SUA acordată de USAID, urmând cursuri de management şi marketing la Universitatea State Washington.

În calitate de om de afaceri a înfiinţat în anul 2004 firma Prod Cresus, având ca obiect principal de activitate fabricarea, în concepţie proprie brevetată, de auxiliari chimici pentru industria textilă şi de pielărie.

În perioada 1993 -2002, Romeo Stavarache a obţinut 16 brevete de invenţii, la Salonul Mondial al Inovaţiei, Cercetării şi Tehnologiei Noi - EUREKA, desfăşurat în anul 2002 la Bruxelles, câştigând două medalii de aur.

Este vicepreşedinte al Biroul Politic Central al PNL, preşedintele organizaţiei judeţene PNL Bacău, vicepreşedinte al Delegaţiei României în Comitetul Regiunilor (CoR) al UE şi membru în Biroul ALDE al CoR, în această calitate îndeplinind şi rolul de raportor CoR pentru Regulamentul privind Fondul de Coeziune al UE.

×
Subiecte în articol: Romeo Stavarache PNL Bacău primar
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close