Antena 3 CNN Politică Roşca Stănescu: TĂCEREA Parchetului m-a determinat să dau crezare acelor documente despre Băsescu

Roşca Stănescu: TĂCEREA Parchetului m-a determinat să dau crezare acelor documente despre Băsescu

Roşca Stănescu: TĂCEREA Parchetului m-a determinat să dau crezare acelor documente despre Băsescu
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    11 Noi 2013   •   17:06

Senatorul PNL, Sorin Roşca Stănescu, a spus, luni, că "tăcerea Parchetului" l-a determinat să facă publice documentele privind date despre finanţarea campaniei din 2004 a lui Traian Băsescu 

 "Tăcerea Parchetului m-a determinat să dau credibilitate acelor informaţii şi documente FACIAS şi acesta este motivul pentru care le-am dat publicitătii, pentru a putea să aflăm adevarul", a spus, luni, senatorul Sorin Roşca Stănescu.

 
Întrebat dacă îşi reproşează gestul făcut, Roşca Stănescu a răspuns:
 
"Sigur, că este practic o înfrângere a mea faptul că nu se confirmă autenticitatea acestor documente, dar eu zic să aşteptăm să vedem ancheta", a adăugat senatorul.
 
În ceea ce priveşte viitorul său politic, Sorin Roşca Stănescu a spus că îl va susţine în continuare pe Crin Antonescu şi va activa de acum încolo ca senator independent.

Roşca Stănescu a fost propus, luni, pentru excluderea din PNL

Decizia liberalilor vine după ce Sorin Roşca Stănescu l-a acuzat pe Traian Băsescu de faptul că, împreună cu Theodor Stolojan, ar fi folosit în campania din 2004 fonduri ilegale în valoare de 7 milioane de dolari.

Preşedintele PNL a declarat că indiferent ce va spune senatorul, dacă se dovedeşte că documentele invocate de el sunt false, va fi exclus din PNL. 

Potrivit Parchetului, care invocă rezultatele verificărilor făcute de ONPCSB, 
operaţiunile menţionate în mesajele de transfer interbancar din documentele prezentate de Sorin Roşca Stănescu, prin care acesta acuza finanţarea Alianţei DA cu 7 milioane de dolari, nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate.

Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a spus că partidul său nu îşi asumă greşeala făcută de Roşca Stănescu, dar că acesta va avea dreptul să-şi susţină punctul de vedere. 



×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close